Slujbă arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea

La Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, astăzi, 8 august, în ziua prăznuirii Sfinților Ierarhi Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului, și Miron, Episcopul Cretei, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu un sobor de preoți și diaconi slujitori ai catedralei, după cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe părintele diacon Petre Duță, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteia” din Pitești, pe seama bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Parohia Robești – Balota, din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, localitatea Câineni, județul Vâlcea.

La Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul împreună cu soborul de slujitori au rostit ectenii și au înălțat rugăciuni pentru ca Domnul Dumnezeu să pună capăt secetei și arșiței distrugătoare și să reverse ploi liniștite, aducătoare de roade, folositoare vieții oamenilor și animalelor.

După slujbă, Părintele Ierarh a ținut și un cuvânt de învățătură în care a istorisit viața și activitatea Sfântului Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului. „Am continuat săvârșirea Sfintelor Liturghii și după sărbătorile sfinților români și praznicul Schimbării la Față a Domnului, astăzi pomenindu-l pe Sfântul Emilian Mărturisitorul; am considerat că trebuie să săvârșim din nou Sfânta Liturghie ca semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu și sfinților Lui pentru darurile revărsate asupra noastră și totodată ne-am rugat ca Dumnezeu să se milostivească asupra poporului Său și să ne dăruiască ploaie pentru că este mare secetă. Gândindu-ne la viața sfinților pomeniți astăzi și îndeosebi a Sfântului Emilian Mărturisitorul, trebuie să mărturisim cu toții credința cea adevărată, dar mai ales să săvârșim faptele credinței; Sfântul Ierarh a trăit la începutul secolului al IX-lea, un secol agitat, cu oameni care nu doreau să cinstească sfintele icoane și sfintele moaște, iar astăzi ne întâlnim cu alte probleme și încercări ale vieții creștine, și asemenea lui, trebuie să slujim adevăratei icoane a Împărăției lui Dumnezeu care este Sfânta Biserică. Trebuie să o slujim cu toată credincioșia, cu toată dragostea și cu toată jertfelnicia noastră, deoarece, slujind Biserica, îl slujim pe Dumnezeu, iubind Biserica, îi iubim pe oameni și împlinim lucrarea Domnului în lume. Să ne învrednicească Dumnezeu pe toți, ca prin mijlocirea sfinților pe care-i pomenim în fiecare zi, să rodim spre dobândirea vieții veșnice”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop.

Răspunsurile la strană au fost oferite de către corul psaltic al Catedralei Arhiepiscopale.

Comentarii Facebook


Știri recente