Slujbă Arhierească la Biserica Parohiei Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din com. Cezieni, Episcopia Slatinei și Romanaților

Joi, 27 octombrie 2011, în ziua cinstirii Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi, Preasfințitul Sebastian a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din comuna Cezieni, potrivit episcopiaslatinei.ro.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a istorisit viața Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi, Ocrotitorul Bucureștiului, ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală: „Pe acest sfânt, Dumnezeu l-a proslăvit și, din omul obișnuit și necunoscut al secolului al XIII-lea, precum a fost, se vorbește astăzi despre el în lumea întreagă, iar sfintele sale moaște sunt venerate de milioane de creștini, mai ales în aceste zile ale prăznuirii sale. Om cu atâta credință, cu atâta rugăciune și viață sfântă, Cuviosul Dimitrie cel Nou a devenit părtaș sfințeniei dumnezeiești, încât Cel de sus a binecuvântat ca trupul lui să rămână pentru totdeauna nestricat. Asemenea lui, fiecare dintre noi, indiferent de poziția socială, dacă îl primim pe Dumnezeu în inimile și în viețile noastre, putem deveni sfinți”.

Comentarii Facebook


Știri recente