Slujbă arhierească la biserica Parohiei Drăghiceni, Protoieria Caracal

Duminică, 9 august, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii la biserica Parohiei Drăghiceni, Protoieria Caracal.

În drum, Preasfinția Sa a trecut să binecuvinteze și preoții și credincioșii din parohiile Osica de Jos și Sf. Ioan Botezătorul din Caracal.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit minunea umblării pe mare și potolirea furtunii de către Mântuitorul Hristos, arătând cum aceasta se poate transforma pentru fiecare dintre noi într-o pildă de viață și o speranță: „Pilda de viață este că noi suntem cei care călătorim pe valurile lumii acesteia, de multe ori potrivnice. Și uneori și nouă ni se pare, din cauza mulțimii necazurilor, eșecurilor și bolilor câteodată, că nu mai putem suporta și că această corabie a vieții cu care călătorim este în pericol să se scufunde. Noi suntem „Petru” care, văzând pericolul ce adeseori se năpustește și asupra noastră, cerem ajutorul lui Dumnezeu să pășim prin lumea aceasta cu bărbăție și putere, și să călcăm peste valurile necazurilor vieții, așa cum a călcat Petru pe mare ca pe uscat.

Care este Speranța care se naște din Evanghelia de astăzi? Speranța este că Dumnezeu nu ne lasă. Cu o condiție însă – să strigăm ca Petru, să ne rugăm ca el, să avem credința lui, pentru că el a avut puterea și credința să strige: „Doamne, scapă-mă!”. Avem noi această credință să ne rugăm și această perseverență să îi cerem lui Dumnezeu să ne scape?… Sau cădem în deznădejde și ne pierdem sufletele, ba încă și trupurile? Oricât ar fi de grea și de nedreaptă viața la un moment dat, Dumnezeu este puternic și bun și poate să ne salveze ca pe Petru astăzi, din valurile lumii acesteia”.

După Sfânta Liturghie, PS Părinte Episcop a vizitat și parohiile Grozăvești și Liiceni din com. Drăghiceni.

Sursa: episcopiaslatinei.ro

Comentarii Facebook


Știri recente