Slujbă Arhierească de Sfântul Arhidiacon Ștefan la Mănăstirea Sărăcinești

În a treia zi de Crăciun, ieri, 27 decembrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic creștin, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească, la Mănăstirea Sărăcinești, din comuna Cheia, județul Vâlcea, informează arhiram.ro.

După Sfânta Evanghelie, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a elogiat viața și martiriul Sfântului Arhidiacon Ștefan, primul martir creștin, subliniind faptul că numai dacă trăim în credință, iubire și lumină, asemenea sfântului, putem deveni fiii luminii Domnului Hristos și dobândim harul Duhului Sfânt care ne mântuiește.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a dăruit credincioșilor prezenți câte o iconiță cu Sfânta Treime, mulțumindu-le pentru prezență la biserică și binecuvântându-i cu ocazia Sărbătorilor Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

La Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Sărăcinești a fost prezent și părintele Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul mănăstirilor din Eparhia Râmnicului, împreună cu câțiva părinți de la Mănăstirea Cozia, corul maicilor de la Mănăstirea Bistrița Olteană și numeroși credincioși

Comentarii Facebook


Știri recente