Slava lui Dumnezeu împărtășită sfinților

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Ortodoxiei, rostită în Catedrala patriarhală din București, la 4 martie 2012.

‘Veți vedea îngerii urcându-seși pogorându-se peste Fiul Omului’ (Ioan 1:51)

1) Dreapta credință deschide cerurile

Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește Duminica întâi din Postul Sfintelor Paști, numită și Duminica Ortodoxiei. Această sărbătoare a fost instituită în secolul al IX-lea (843), ca semn de biruință asupra ereziilor, și mai ales asupra ereziei iconoclaste – a acelora care respingeau și distrugeau icoanele.

Duminica Ortodoxiei înseamnă Duminica dreptei credințe. Ortodoxia este dreapta credință și dreapta slăvire sau preamărire a lui Dumnezeu. Numai cine are credință dreaptă poate avea și un cult corect. Numai cine are credință dreaptă poate slăvi pe Dumnezeu în duh și în adevăr (cf. Ioan 4: 23-24). Deci, adevărul credinței este temelia mântuirii noastre, a unirii noastre cu Dumnezeu.

Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi ne arată că mărturisirea dreptei credințe înseamnă, într-o formă concentrată, mărturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos. Natanael – ca și Petru, cu o altă ocazie – a văzut în față un om, pe Iisus din Nazaret, dar nu I-a zis: Tu ești fiul lui Iosif, ci a zis Tu ești Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1:49). A văzut un om limitat în trup și a mărturisit că este Dumnezeu cel necuprins. A văzut un om care, după firea omenească, este trecător și a mărturisit pe Dumnezeu cel veșnic viu: Tu ești Fiul lui Dumnezeu.

Fiul lui Dumnezeu cel veșnic, necuprins și nevăzut, S-a făcut om muritor, cuprins în spațiu și în timp și vizibil pentru noi. S-a apropiat de noi atât de mult, încât a devenit unul dintre noi, unul dintre oameni. De ce? Din iubire pentru oameni, pentru mântuirea lor. Fiul lui Dumnezeu cel veșnic, necuprins, nevăzut, mai presus de înțelegere a coborât pe pământ, S-a făcut om ca pe noi, oamenii, pământenii, să ne înalțe la ceruri, în slava, iubirea, pacea și bucuria Preasfintei Treimi. Evanghelia ne arată, deci, că dreapta credință este mărturisirea că Iisus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu cel veșnic viu.

Rezultatul acestei credințe este vederea lui Hristos din Împărăția cerurilor: ‘Veți vedea îngerii suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului’ (Ioan 1:51). De ce n-a zis: coborând și suind, ci suindu-se și coborându-se? Pentru că îngerii din ceruri se urcă la ceruri ducând (înălțând) cu ei rugăciunile Bisericii în fața Preasfintei Treimi. Iar întrucât Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, îngerii se suie sau se înalță spre ceruri peste umanitatea lui Hristos, pe deasupra Fiului Omului, ca să ne arate legătura tainică dintre Hristos, Capul Bisericii, și Biserica Lui, care este Trupul Lui tainic (cf. Efeseni 5:23). Îngerii se înalță ducând cu ei rugăciunile Bisericii înaintea Preasfintei Treimi și coboară ca să aducă Bisericii harul milostivirii Preasfintei Treimi, împlinirea cererilor noastre de sănătate și mântuire.

Cu alte cuvinte, într-o formă foarte concentrată, Evanghelia de astăzi ne arată că dreapta credință ne deschide cerurile. Noi suntem obișnuiți să credem că lumea este doar atât cât vedem cu ochii trupești. Însă Evanghelia ne arată că destinația noastră finală nu este mormântul din pământ, ci este slava Preasfintei Treimi din Împărăția cerurilor, că noi n-am fost făcuți din pământ ca să rămânem în mormânt, ci am fost făcuți pentru a dobândi viață veșnică. Acesta este motivul pentru care Mântuitorul Iisus Hristos a biruit păcatul și moartea, ne-a suit la ceruri și ne-a dăruit Împărăția ce va să fie, așa cum mărturisim în Crez sau în Simbolul credinței.

Deci, mărturisind dreapta credință, ajungem în Împărăția cerurilor. Dreapta credință nu se rezumă la dorința de-a ne merge mai bine în lumea aceasta. Dimpotrivă, adesea pătimim pentru dreapta credință și adesea trebuie să luptăm ca să putem păstra dreapta credință.

Dreapta credință ne dăruiește viața veșnică. ‘Ce-ți dăruiește dreapta credință?’, se întreabă în cărțile de cult când cineva străin de Ortodoxie dorește să devină ortodox. Iar răspunsul este acesta: ‘Dreapta credință îmi dăruiește viața veșnică’. Cu alte cuvinte, noi credem pentru că dorim să trăim veșnic. Credem în Preasfânta Treime pentru că dorim să trăim veșnic în iubirea Preasfintei Treimi, în Împărăția cerurilor.

Vederea fizică și vederea spirituală

Evanghelia (acestei Duminici a Ortodoxiei) ne mai arată că există două feluri de a vedea: vederea trupească și vederea duhovnicească. Mântuitorul Iisus Hristos l-a văzut pe Natanael la o distanță foarte mare, pe când era sub smochin (cf. Ioan 1:48). Nu era o vedere cu ochii trupești, ci o vedere duhovnicească. Apoi ne arată că vom vedea cerurile deschise, adică cerurile cele mai presus de stele, de firmament, de ceea ce vedem cu ochii liber. Vom vedea dincolo de cele văzute trupește. Vom vedea duhovnicește prezența lui Hristos din Împărăția cerurilor și îngerii din ceruri împrejurul Lui. De ce îngerii din ceruri sunt împrejurul lui Hristos? Pentru că ei săvârșesc permanent Sfânta Liturghie de preamărire a lui Hristos Cel preaslăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. În această Liturghie a îngerilor din ceruri se integrează Liturghia noastră, a Bisericii de pe pământ.

Iată de ce, astăzi, în Duminica Ortodoxiei, dreapta credință este direct legată de vederea duhovnicească a celor ce sunt dincolo de vederea lumească, și anume credința este vederea cerească. Icoanele și pictura în Biserică nu sunt o simplă reproducere a realităților din lumea aceasta, ci ele sunt o vedere duhovnicească a sfinților care au trăit pe pământ, dar care acum se află în Împărăția cerurilor. De aceea, sfinții au în jurul capului lor aureolă, au drept cunună lumina cea neapusă a harului Preasfintei Treimi. Ei trăiesc în slava Preasfintei Treimi. Au adunat tainic în suflet, prin smerenie și pocăință, prin credință dreaptă și fapte bune, lumina harului din Împărăția cerurilor, iar când s-au mutat la ceruri, au ajuns în slava Preasfintei Treimi.

Această lumină netrecătoare, care nu este lumină de la soare, ci slava lui Dumnezeu împărtășită sfinților, se vede, de multe ori, nu numai în aureola sfinților, în nimbul lor pictat în aur, ci foarte adesea și în jurul întregii persoane, adică lumina ca fond al icoanei sau al frescei, mai ales în mozaic. Cu alte cuvinte, sfinții sunt integrați în lumina cea neînserată, neapusă a Împărăției cerurilor.

Aceasta este Ortodoxia: vederea slavei lui Dumnezeu încă din lumea aceasta; vederea frumuseților celor cerești și netrecătoare încă din timpul vieții pământești în care noi suntem trecători. Prin urmare, dumnezeirea Ortodoxiei este adevărul ei!

2) Slava lui Dumnezeu este frumusețe veșnică

Ortodoxia nu este doar adevăr de credință, ci este și frumusețe a credinței. Noi avem în Sfânta Liturghie o rugăciune în care se spune: Binecuvintează, Doamne, pe cei ce iubesc frumusețea sau bună cuviința casei Tale! Deci, Dumnezeu nu este numai bun, ci este și frumos; este plin de slavă. Iar frumusețea pe care Dumnezeu a creat-o în lume, în natură, și mai ales pe chipul oamenilor are ca scop să ne conducă la o frumusețe mai presus de lume, la frumusețea cea netrecătoare. Mulțimea picturilor, mulțimea frescelor, mulțimea mozaicurilor din Biserica Ortodoxă, de la o margine la cealaltă a pământului, ne arată că dorim să pregustăm încă din lumea aceasta frumusețea veacului ce va să fie, adică frumusețea Împărăției cerurilor.

Anul acesta (2012) vom avea primul concurs organizat de Patriarhie pentru pictori adulți. Am avut, în anul precedent, pentru copii, un concurs numit ‘Icoana din sufletul copilului’, dar acum dorim să vedem care sunt cei mai buni pictori români contemporani, dornici să se înscrie la concurs, astfel încât, de hramul istoric al Catedralei patriarhale, în 21 mai 2012, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, să-i premiem pe adulții care pictează cele mai frumoase icoane.

Noi avem în Biserică nu doar icoane vechi, de muzeu, ci și o mulțime de icoane noi, care arată continuitatea tradiției noastre ortodoxe autentice. Au fost vremuri când icoanele și picturile noastre bisericești au fost influențate de arta renascentistă occidentală, dar în prezent este o tendință de a reveni la tradiția autentică, fiindcă icoana nu este o copie a realității banale, ci este o vedere duhovnicească în ceruri a naturii umane preaslăvite, dăruită de Dumnezeu cu nestricăciunea, cu biruința asupra păcatului și asupra morții. Prin urmare, Fiul lui Dumnezeu Care a luat chip de om ne îndeamnă ca în fiecare casă să avem icoane, mai ales în partea dinspre Răsărit a camerei, unde se așază mai multe icoane și o candelă, pentru ca acolo să fie un loc de rugăciune, întrucât casa noastră este o biserică mică aflată în legătură cu Casa Domnului, cu Biserica cea mare. Această prezență a icoanelor în casele oamenilor și în instituții publice înseamnă că noi mărturisim iubirea lui Dumnezeu pentru lume. Icoana, fie că se află în biserică, fie că se află în casă, fie în școală sau într-o instituție publică, înseamnă fața lui Dumnezeu întoarsă spre noi, iubirea Lui care ne cheamă să răspundem cu iubire, bunătatea Lui care ne cheamă să răspundem cu bunătate și sfințenia Lui care ne cheamă la sfințenie și viață veșnică.

Mai mult, icoana sfântă concentrează în ea toată Sfânta Scriptură. Astfel, credincioșii, chiar dacă nu știau să citească în Sfânta Scriptură, iubeau foarte mult icoana, pentru că icoana Mântuitorului Iisus Hristos este rezumatul Sfintei Scripturi, este forma văzută, forma pictată a Cuvântului din Sfintele Evanghelii. De fapt, icoana concentrează în ea taina persoanei. Uneori, când ne aducem aminte de o ființă dragă, sărutăm fotografia acesteia, a mamei, tatălui, soției, soțului, copiilor, fraților, surorilor, ca și când ar fi aproape, ca și când ar fi de față. Cu atât mai mult când sărutăm icoanele sfinților, arătăm că nu doar credem că ei sunt lucrarea harului lui Dumnezeu în lume, ci îi și iubim, întrucât ei ne iubesc pe noi și se roagă împreună cu noi și pentru noi.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simțim cât de mare este bogăția credinței exprimată în sfintele icoane, precum și cât de mare este binecuvântarea de a fi ortodocși, de a mărturisi dreapta credință și de a simți în suflet frumusețea cea netrecătoare a luminii sfinților și a tuturor veșmintelor și obiectelor sfinte din Biserică, dar mai ales frumusețea sfintelor icoane, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea noastră. Amin!

(Articol preluat din Ziarul Lumina din data de 7 martie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente