Slatina, sihăstria zidită din rădăcina unui paltin

La poalele munților Stânișoarei, într-o zonă de păduri dese, pe valea râului Suha Mică, stă în rugăciune Mănăstirea Slatina. Aproape de Fălticenii atâtor minți luminate și de Mălinii copilăriei lui Labiș, fortăreața monahală este ctitoria domnitorului Alexandru Lăpușneanu. Cuib al privegherii și al muncii neîntrerupte, sfântul lăcaș a fost și este loc de odihnă, fie în cer, fie pe pământ, al multor monahi străluciți și duhovnici aleși, smeriți în fața acestui sfânt altar. Depășind încercările vremurilor (istoricul său poate fi o bună lecție de viață), mănăstirea a renăscut și a redevenit o cetate de apărare a dreptei credințe.

‘Alexandru-vodă Lăpușneanul, fiind domnu, au făcut mănăstirea Slatina. Și așè dzicu oamenii că, trăind un săhastru acolo și fiind un paltin, copaciu mare, unde este acum prestolul în oltariu, vidè acel săhastru spre duminici și spre alte dzile mari multe lumini întru acel paltin la vremea slujbii bisericii. Și i s-au arătat Maica Precistă în vis și i-au dzis să margă la Alexandru-vodă, să-i facă mănăstirea. Și mergând săhastrul la Alexandru-vodă, s-au îndemnat Alexandru-vodă de săhastru de au făcut mănăstirea Slatina întru acel loc, unde au fost paltinul. Și au adus și capul Sfântului Grigorie Bogoslov, de stă pănă astădzi la sfânta mănăstire la Slatina, ferecat cu argint și cu pietri scumpe’, a lăsat scris în cartea sa, ‘O samă de cuvinte’, cronicarul moldovean Ion Neculce. Dar istoria zidirii mănăstirii își trage rădăcinile din vremuri și mai îndepărtate de Neculce. Legendele grăiesc că aici, pe valea Suhăi, se nevoia într-o bisericuță de lemn un sihastru. Pahomie, căci acesta îi era numele, l-a sfătuit pe domnitorul Lăpușneanu să zidească altar de mănăstire în apropiere, pe locul unde se înălța falnic un paltin. Cronicarul Eftimie – devenit ulterior episcop al Rădăuților (1558-1561) -, în Cronica sa în limba slavonă, a notat că zidirea mănăstirii a fost începută în anul 1553 și a fost terminată în a doua domnie a lui Lăpușneanu, în anul 1564. Domnitorul ar fi fost condus în acest loc de către sihastrul Pahomie. Acesta l-a ales ca întâiul egumen pe Iacob, zis Molodeț, adică cel vrednic, după cum arată Nicolae Iorga, în ‘Istoria Bisericii Românești și a Vieții religioase a românilor. Volumul I-iu’ (1908). Alte surse dezvăluie că la punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Slatina a fost prezent, alături de domnitorul moldovean, și patriarhul Ioasaf al Constantinopolului. Grigore Ureche, cronicarul, în ‘Letopisețul țărâi Moldovei…’, spune în frumosul grai al timpului că sfințirea bisericii a avut loc pe 14 octombrie 1558 (7066) și a fost oficiată de mitropolitul Grigorie Roșca, înconjurat de un sobor de 116 preoți și diaconi: ‘Mai apoi, domnind Alixandru vodă țara, întru lauda lui Dumnezeu au zidit mănăstirea Slatina, cu multă chieltuială și osârdie și o au sfințit-o Grigorie mitropolitul și la sfințenie zic să fie fost preoți cu diiaconi 116. Aceasta s-au lucrat în anul 7066 (1557) și o au sfințit-o octovrie 14’.

La construirea bisericii au lucrat meșteri locali și din Transilvania, s-au folosit cele mai bune materiale, multe din import. Sfințirea bisericii a fost urmată de clădirea casei domnești, a chiliilor. Pentru fortificarea lăcașului sfânt s-au înălțat ziduri împrejmuitoare prevăzute cu bastioane la colțuri, după cum se arată în ‘Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei’, lucrare editată de Mitropolia Moldovei și Sucevei.

Plata și răsplata domnitorului

Vrednic norod strămoșesc, frumoasă lucrare închinată lui Dumnezeu! Bucuria nu avea să dureze mult. Friguroasa lună noiembrie a anului 1561 a adus cu sine răutatea aventurierului grec Ioan Iacob Heraclid, care, cu oaste străină, l-a alungat de pe tron pe Alexandru Lăpușneanu. Mănăstirea Slatina, ca și întreaga țară, a avut de îndurat ‘greotăți mari’ în acele vremuri, după cum scrie Grigore Ureche. Același cronicar relatează că, în anul 1568, Alexandru Lăpușneanu s-a îmbolnăvit grav. A cerut să fie călugărit. În timp ce agoniza, a fost tuns în monahism cu numele de Pahomie, Paisie, după Costache Negruzzi (vezi nuvela ‘Alexandru Lăpușneanul’). Când și-a revenit, văzând că a fost călugărit, Lăpușneanu a amenințat: ‘M-ați popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulți am să popesc și eu!’ Îngrozită de amenințările lui Lăpușneanu, Doamna Ruxanda acceptă sfatul lui Spancioc de a-i pune soțului ei otravă în băutură, fiind încurajată și de mitropolit, care-l numește ‘crud și cumplit’ din cauza uciderii a numeroși boieri, niște lipitori care trăiau pe spatele celor ‘proști, dar mulți’. Scena otrăvirii este cutremurătoare. Trădătorii Stroici și Spancioc se uită cu satisfacție la suferințele lui vodă, după cum comentează prof. Maria-Monalisa Pleșea, iar Stroici, cu un cuțit, ‘îi descleștă […] dinții și îi turnă pe gât otrava ce mai era pe fundul păharului’, spunându-i cu bucurie: ‘Învață a muri, tu, care știai numai a omorî’. Naratorul descrie în detaliu chinurile îngrozitoare ale domnitorului, care ‘se zvârcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură, dinții îi scrâșneau și ochii săi sângerați se holbaseră’, până când, în sfârșit, ‘își dete duhul în mâinile călăilor săi’. Alexandru Lăpușneanu, lăsând ‘o pată de sânge în istoria Moldovei’, a fost înmormântat la Mănăstirea Slatina, unde ‘se vede și astăzi portretul lui și al familiei sale’.

Și totuși, acest Alexandru Lăpușneanu a ajutat la refacerea și înzestrarea multor lăcașuri sfinte din Moldova și de la Sfântul Munte Athos!

Anii cei grei

Odată cu dispariția ctitorului său, mănăstirea a început să se năruie pe dinăuntru. Puțin câte puțin. Izvoarele scrise indică că domnitorul Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574) a spoliat mănăstirea de odoarele sale. O parte din argintărie a fost folosită ca să bată monedă. Pentru că s-a opus, starețul Iacob Molodeț a fost îngropat de viu.

Ieromonahul Nil, noul egumen, s-a îngrijit de realizarea pisaniei, care avea în centru stema Moldovei (bourul), iar pe scutul stemei stătea scris cu litere mai mici următoarele: ‘Această piatră s-a pus în zilele egumenului Nil, în (anul) 7090 luna aprilie 8’ (1582).

Venirea pe tronul Moldovei a lui Vasile Lupu (1634-1653) a grăbit restaurarea bisericii slătinene. S-a construit un rând nou de chilii, așa cum reiese dintr-un document din anul 1641. În anul 1691, odată cu intrarea în Moldova a oștilor poloneze ale regelui Ioan Sobieski al III-lea, mănăstirea a fost jefuită și a rămas în ruină timp de o jumătate de secol. Războaiele ruso-turce din secolul al XVIII-lea, însoțite de jafuri, arderi și distrugeri, au pustiit mănăstirea.

Pe la începutul secolului al XIX-lea, urletele vânturilor de la poalele munților Stânișoarei încep a se domoli. Se iau măsuri de reînnoire a obștii Mănăstirii Slatina. Se fac lucrări de restaurare care durează până la mijlocul secolului. În jurul anului 1821, sfântul lăcaș suferă un dur asediu, este ars și jefuit, călugării fug în păduri. Iau cu ei doar cărțile și odoarele pe care le pot duce. De altfel, scriitorul Alecu Beldiman (1760-1826) descrie, în poemul ‘Tragedia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întâmplare după răzvrătirea grecilor, 1821’, starea Mănăstirii Slatina după trecerea eteriștilor: ‘Păcat de a sa pardoseală, că în Moldova alta nu-i,/ Toată de marmură roșie, te sfiai picior să pui./ Catapeteasma și strana bucățică n-au rămas / Toate cele dinlăuntru s-au topit, focul le-a ars’.

Centru de spiritualitate, cultură și filantropie

Din anul 1823, mănăstirea, la picioarele căreia se întinde Suha cea limpede, afluent al râului Moldova, a fost restaurată sub grija mitropolitului Veniamin Costachi și a arhiereului Filaret Beldiman ‘Apamias’. După retragerea din scaunul mitropolitan al Moldovei, Veniamin Costachi s-a stabilit aici și a tradus trei volume din ‘Lucrările lui Teodoret de Cyr’ și lucrarea ‘Îndeletnicire despre buna murire’, de Evghenie Vulgaris.

Ulterior, mitropolitul Sofronie Miclescu (1790-1861) a ales Mănăstirea Slatina pentru rugăciune și odihnă, după ce a părăsit scaunul de mitropolit. În anul 1915, mănăstirea a fost vizitată de regina Maria, alături de principele moștenitor Carol și principesele Elisabeta și Maria.

Mănăstirea suceveană a avut un rol important în timpul Primului Război Mondial. Călugării tineri au mers pe câmpul de luptă ca infirmieri, iar călugării bătrâni au îngrijit răniții aduși de pe front. Așezământul monahal a fost renovat în anul 1932.

În a doua jumătate a veacului al XX-lea, conducerea mănăstirii a fost încredințată vestitului arhimandrit Ilie Cleopa, care a organizat aici o obște-model, cu o școală monahală renumită, având alături monahi de prestigiu: Antonie Plămădeală, Adrian Hrițcu, Paisie Olaru, Petroniu Tănase.

În anii ce au urmat stăreției părintelui Cleopa, alți câțiva duhovnici au slujit cu mare evlavie acest sfânt altar. Numele lor sunt adesea pomenite: Emilian Olaru, Gherasim Câmpanu, Dionisie Udișteanu, Dosoftei Muraru.

De asemenea, trebuie spus că în decursul timpului Mănăstirea Slatina a fost un important centru de cultură și artă medievală românească.

Mireasma rugăciunii

Prin vrednicia soborului de călugărițe, condus cu dăruire de stareța stavroforă Evelina Tănase, mănăstirea și-a recăpătat în ultimii 20 de ani strălucirea de odinioară. Nu este strălucirea mândriei, rece și distantă, ci este strălucirea iubirii de Dumnezeu, caldă și bucuroasă.

Totul a fost înnoit. Piatra zidirilor de început a fost șlefuită. Zidurile și acoperișurile, refăcute. Paraclisul a fost pictat în întregime prin mâna fraților Moroșanu. Biserica mare, înfrumusețată la interior și exterior, a fost pardosită cu marmură, introducându-se încălzirea centrală. Casele mănăstirești s-au refăcut, gospodăria este înfloritoare.

Cine intră astăzi în incinta acestei chinovii nu știe ce să admire mai mult: biserica, corpurile de chilii, paraclisul, zidurile de apărare sau vechile case domnești. Atrage ochiul biserica centrală, cu hramul ‘Schimbarea la Față’, a cărei zidire impunătoare seamănă cu vechea mitropolie din Suceava sau cu Mănăstirea Bistrița nemțeană.

Mai presus de toate, în acest loc se simte mireasma rugăciunii. Printre odoarele de preț de care dispune Mănăstirea Slatina, sfintele moaște ale Sfântului Grigorie Teologul (328-389) sunt cele mai prețuite de către credincioșii care vin aici.

Nu întâmplător această mănăstire, smerită și albă, ca o fecioară mireasă, s-a înălțat pe locul unui paltin, ‘copaciu mare’, găsit de monahul Pahomie cu sute de ani în urmă. Paltinul de munte este un arbore cu lemn de calitate superioară, alb-gălbui (asemenea moaștelor Sfântului Grigorie Teologul), este longeviv, iar rădăcinile îi sunt puternice.

(Articol publicat în „Ziarul Lumina de Duminică”, Ediția din data de 18 decembrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente