Sinaxa stareților și starețelor din Mitropolia Ardealului

La Mănăstirea ‘Brâncoveanu’ de la Sâmbăta de Sus a avut loc marți, 22 noiembrie, sinaxa stareților și starețelor din Arhiepiscopia Sibiului și Episcopia Covasnei și Harghitei. Au fost prezentate două referate și s-au discutat probleme legate de disciplina monahală, activitățile din mănăstiri și viața duhovnicească a monahilor, după cum ne informează Ziarul Lumina.

Întâlnirea monahilor și monahiilor din Mitropolia Ardealului a fost prezidată de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei și Harghitei și de Preasfințitul Andrei Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Înainte de a se deschide lucrările din sala de conferințe a Academiei Teologice de la mănăstirea brașoveană, a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească.

După cuvântările de început ale ierarhilor, au urmat două referate susținute de ierom. Teodor Popa, duhovnicul Mănăstirii ‘Nașterea Maicii Domnului’ din Nocrich, județul Sibiu, și de monahia Loida Iovănesc, stareța Mănăstirii ‘Sita Buzăului’, județul Covasna. Primul referat s-a intitulat ‘Duhovnicul îndrumător pe calea mântuirii’, iar ‘Menirea și responsabilitatea stareței în viața de obște’ a fost titlul celuilalt referat.

‘S-a ajuns la concluzia că duhovnicul trebuie să aibă, mai ales că slujește mereu, un pomelnic al fiilor săi duhovnicești. Nu este suficient ca duhovnicul să-i asculte și să-i dezlege de păcate pe fiul sau pe fiica duhovnicească, ci trebuie să aibă această responsabilitate de a se ruga pentru ei’, a spus IPS Arhiepiscop Ioan.

Rugăciunea monahilor

În partea a doua a sinaxei, s-au discutat diverse aspecte ale vieții monahale, ale disciplinei din mănăstiri, precum și misiunea monahilor și monahiilor în lumea actuală. Astfel, au fost discutate probleme legate de spovedania obștii și a credincioșilor, de ținuta vestimentară, de inovațiile liturgice și tipiconale, de regulile pentru citirea pomelnicelor, de activitățile culturale, de primirea în mănăstiri sau de cele economico-financiare.

S-a hotărât ca, la următoarea sinaxă a celor două eparhii, să se prezinte rapoarte privind situația la zi a mănăstirilor. O altă hotărâre a fost ca în fiecare mănăstire să existe o carte în care să se consemneze viața cotidiană din așezământ. Elaborarea unui îndrumar pentru spovedanie pentru preoți, monahi și mireni a reprezentat un alt punct al discuțiilor de la Sâmbăta de Sus.

‘Lucrarea de căpătâi a monahilor este rugăciunea. Credincioșii dorm noaptea cu nădejdea că există cineva care se roagă pentru ei. Celelalte activități sunt adiacente și trebuie promovate așa cum se cuvine’, a subliniat IPS Mitropolit Laurențiu.

Comentarii Facebook


Știri recente