Sinaxa stareților și starețelor din Arhiepiscopia Iașilor

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a săvârșit astăzi, 5 decembrie 2011, Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Miclăușeni din județul Iași, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. Răspunsurile la strană au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Miclăușeni.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a amintit faptul că Sfânta Liturghie de astăzi a fost săvârșită „ca binecuvântare pentru această zi”, pentru cinstirea Sfântului Sava cel Sfințit, pomenit pe 5 decembrie de Biserica noastră, și pentru binecuvântarea întâlnirii de la Miclăușeni.

Lucrările Sinaxei stareților și starețelor din Arhiepiscopia Iașilor, prezidată de Înalt Preasfințitul Teofan, s-au derulat în Centrul Cultural – Pastoral „Sfântul Ilie”. În deschiderea întrunirii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat necesitatea slujirii Sfintei Liturghii într-o obște monahală.

Lucrările sinaxei celor 60 de stareți și starețe din Arhiepiscopia Iașilor s-a încheiat cu o agapă frățească.

Comentarii Facebook


Știri recente