Sinaxa stareților din Arhiepiscopia Iașilor

La sinaxa stareților din Arhiepiscopia Iașilor, care a început vineri, 14 noiembrie a.c., la ora 16:00, au participat Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a prezidat întrunirea, Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, exarhii mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Episcopia Romanului și cea a Hușilor, precum și stareți, starețe, egumeni și egumene din Arhiepiscopia Iașilor.

Vineri, în sala de conferințe a Centului Social „Sf. Paisie de la Neamț”, tema de discuție a întrunirii a fost „Rânduiala hirotesiei starețului și a egumenului”. A urmat un cuvânt de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Pimen, după care Înaltpreasfințitul Teofan a abordat în intervenția sa câteva aspecte cu privire la slujba de hirotesire a starețului, explicând importanța slujirii la care este chemat acesta. Începând cu ora 20:00, ierarhii și preoții participanți au săvârșit slujba Privegherii în cinstea Sfântului Paisie de la Neamț.

Sâmbătă, 15 noiembrie a.c., începând cu ora 6:00, s-a făcut slujba Acatistului Sf. Paisie de la Neamț, iar apoi s-a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, în Biserica mare a mănăstirii Neamț. Slujba a fost oficiată de către cei trei ierarhi prezenți, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. După Sfânta Liturghie a urmat a doua parte a întrunirii stareților și a starețelor din Arhiepiscopia Iașilor, în cadrul căreia s-au citit cele 16 puncte din Regulamentul vieții monahale, alcătuit de Sfântul Paisie de la Neamț. Cei trei ierarhi au dezvoltat cea mai mare parte din regulile Sfântului Paisie, iar la finalul întrunirii câțiva părinți stareți au pus în discuție problemele cu care se confruntă în viața mănăstirească.

Sursa: Radio TRINITAS

Comentarii Facebook


Știri recente