Sinaxa stareților din Arhiepiscopia Bucureștilor

Sinaxa stareților și starețelor din Arhiepiscopia Bucureștilor va avea loc miercuri, 14 decembrie, în Palatul Patriarhiei, după slujba Sfintei Liturghii. După cum ne informează Ziarul Lumina, la întâlnirea convocată și prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel vor fi prezenți toți stareții și starețele, respectiv egumenii și egumenele din mănăstirile și schiturile Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Mai multe detalii despre subiectele care vor fi discutate în cadrul sinaxei a oferit părintele arhim. Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor: ‘Ordinea de zi a ședinței va cuprinde câteva comunicări, printre care ‘Mănăstirea, familie spirituală, luminată de botezul pocăinței’ și ‘Problema sărăciei, a solidarității și a întrajutorării între mănăstiri’. De asemenea, va fi abordată tema disciplinei în mănăstiri, în special a noilor candidați la călugărie, va fi prezentat un volum dedicat Mănăstirii Snagov, care a apărut recent: ‘Mănăstirea Snagov. Istorie și artă’, și vor fi discutate problemele curente din viața mănăstirilor’. Sunt așteptați reprezentanții a 39 de așezăminte monahale, 34 de mănăstiri și cinci schituri. În general, sinaxa stareților și starețelor are loc o dată sau de două ori pe an, după dorința chiriarhului locului, și abordează aspecte legate de viața duhovnicească monahală, probleme administrative și subiecte legate de viața culturală din cadrul mănăstirilor. Fiecare stareț și stareță trebuie să prezinte un referat despre situația duhovnicească și administrativă din mănăstirile pe care le păstoresc, precum și o scurtă prezentare a operei social-filantropice și culturale pe care o desfășoară mănăstirile și schiturile.

Comentarii Facebook


Știri recente