Sinaxă monahală la Caransebeș

La Caransebeș a avut loc, miercuri, 12 decembrie 2012, Sinaxa stareților și a starețelor din cuprinsul Episcopiei Caransebeșului. Lucrările au fost precedate de Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian în Catedrala episcopală din municipiu, informează TRINITAS TV. Întrunirea s-a desfășurat în Sala de Festivități „Episcop Elie Miron Cristea”.

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului a subliniat: „Astăzi de ziua Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni am socotit de bine să convocăm la reședința episcopală din Caransebeș o sinaxă monahală cu toți stareții și starețele din eparhia Caransebeșului. Dacă în primele două săptămâni ale Postului Nașterii Domnului am slujit cu toți preoții din cele patru protopopiate ale episcopiei noastre înainte de conferințele preoțești, am socotit de bine ca înainte de slăvitul praznic al Nașterii Domnului să avem comuniune euharistică cu toți călugării și cu toate maicile din episcopia noastră, reprezentați de părinții stareți și maicile starețe din cele douăzeci de așezăminte monahale din cuprinsul Eparhiei Caransebeșului”, după cum informează site-ul episcopiacaransebesului.ro

În cadrul ședinței s-au discutat și analizat diferite probleme de ordin administrativ și gospodăresc cu care se confruntă așezămintele monahale din cuprinsul Eparhiei.

În cadrul sinaxei au fost stabilite și prioritățile pentru anul 2013.

Comentarii Facebook


Știri recente