Sinaxa monahală a stareților și starețelor din Arhiepiscopia Dunării de Jos

Pe 15 decembrie 2011, a avut loc la Mănăstirea Tudor Vladimirescu Sinaxa conducerilor mănăstirilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos sub conducerea ÎPS Părinte Casian, cu participarea stareților, starețelor, duhovnicilor, ieromonahilor și personalului administrativ din cele 10 obști monahale, informează edj.ro.

Sinaxa monahală a început, după cum se cuvenea, prin săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica mănăstirii de către ierarhul Dunării de Jos, răspunsurile la strană fiind date de corul Mănăstirii Vladimirești.

În predica Sa Înaltpreasfințitul a punctat importanța unei astfel de întâlniri care arată că monahii sunt toți frați ai lui Hristos, deși trăiesc în locuri separate, în mănăstiri mai apropiate sau mai îndepărtate, trăind în condiții mai bune sau mai dificile.

A urmat apoi o slujbă de pomenire pentru părintele protosinghel Artemie, fost duhovnic al mănăstirii. Au mai fost pomeniți de asemenea toți monahii si monahiile din mănăstirile eparhiei trecuți la Domnul.

A urmat întâlnirea propriu-zisă în sala stăreției din cadrul mănăstirii unde s-au dezbătut probleme administrative și duhovnicești legate de viața din mănăstire. S-a discutat despre pravila de rugăciunea în viața fiecărui monah și despre curentul tot mai puternic al secularizării care pătrunde uneori și în mănăstiri.

Comentarii Facebook


Știri recente