Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea bucureșteană Antim găzduiește, zilele acestea, Simpozionul „Rugul aprins, mărturisire și rugăciune în duhul Ortodoxiei”. Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu și 10 ani de la trecerea sa la Domnul; și a 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Ieroschimonah Daniil Sandu Tudor. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, informează TRINITAS TV.
La lucrări a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
„Părintele Sofian Boghiu a fost unul dintre cei mai mari duhovnici ai țării noastre în veacul al XX-lea în timpurile cele mai grele. Cu siguranță că Dumnezeu a ridicat aceste suflete tocmai pentru ca să ne încurajeze pe toți, să ne dea tărie să putem trece peste perioada grea a comunismului ateu. Aici, la București, părintele Sofian a fost un apostol al Bucureștilor, așa cum a fost numit, un om smerit, blând, bun și iubitor”, a spus cu această ocazie Înaltpreasfințitul Părinte Serafim.
Simpozionul este organizat de Mănăstirea Antim, Biblioteca Sfântului Sinod și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
În cadrul simpozionului a fost vernisată și expoziția „Rugul aprins – sub persecuția comunistă”.
Lucrările vor continua și duminică, după Sfânta Liturghie.