Simpozionul Părintele Profesor Dr. Dumitru Stăniloae – Pelerin pe calea bucuriei Învierii Domnului, în Arhiepiscopia Râmnicului

În cadrul manifestărilor prilejuite de comemorarea Părintelui Dumitru Stăniloae la 110 ani de la naștere și 20 de ani de la trecerea la cele veșnice, Arhiepiscopia Râmnicului și Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea organizează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului și sub coordonarea Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Simpozionul Părintele Profesor Dr. Dumitru Stăniloae – Pelerin pe calea bucuriei Învierii Domnului.

Manifestarea se va desfășura marți, 29 ianuarie 2013, începând cu ora 11.00, la Așezământul Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, în Sala „Iosif Episcopul”, după cum informează arhiram.ro.

În cadrul simpozionului va avea loc și premierea elevilor participanți la etapa eparhială a Concursului Național „Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naștere și 20 de ani de la trecerea la cele veșnice”.

La eveniment sunt așteptați să participe părinți profesori de la facultățile de teologie și de la Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, preoți, profesori de religie, studenți și elevi.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente