La sfârșitul săptămânii trecute administrația locală Baia de Arieș a organizat zilele orașului. După inaugurarea festivă a casei de cultură și dezvelirea bustului crăișorului „Avram Iancu”, au debutat lucrările Simpozionul cu tema „Ortodoxia în Munții Apuseni”, la care au participat părinții Jan Nicolae, Nicolae Bolea și părintele Arhidiacon Alin Albu.
Aceștia au prezentat fiecare câte o prelegere legată de tema simpozionului. Astfel părintele Jan Nicolae a prezentat sub titlul „Moștenirea Sfinților”, predica vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu rostită cu ocazia prăznuirii Sfinților Ardeleni la 21 octombrie 2008.
După cum ne informează doxologia.ro, părintele Nicolae Bolea sub titlul „Ortodoxia în Munții Apuseni”, a prezentat istoria neamului nostru și a bisericii strămoșești în 5 puncte de interes major: Poporul român și credința creștină ortodoxă; Biserica ortodoxă în istoria poporului român; Crucea și învierea poporului român; Evocarea locuitorilor din Munții Apuseni; și Slujitori în slujba neamului – implicația preoților slujitori în menținerea unității de neam, de limbă și de credință.
Părintele Arhidiacon Alin Albu a prezentat prelegerea pusă sub titlul „Rolul însuflețitului apărător al credinței ortodoxe din Transilvania, Ieromonahul Sofronie de la Cioara”, în special rolul mișcărilor antiunioniste de apărarea a ortodoxiei contra încercării de impunere forțată a catolicismului în Munții Apuseni la jumătatea secolului al XVIII-lea și caracterul triplu religios, social și național al răscoalei cuviosului Sofronie.
La finalul simpozionului a avut loc un concert coral, susținut de corul Institutului Teologic din Alba Iulia condus de părintele Domin Adam.