Simpozionul „Mehedinți – istorie, cultură și spiritualitate” a început astăzi în Episcopia Severinului și Strehaiei

Sala „Mitropolit Nestor Vornicescu” a Episcopiei Severinului și Strehaiei a găzduit astăzi, 31 august, deschiderea oficială a celei de-a doua ediții a simpozionului „Mehedinți – istorie, cultură și spiritualitate”. Simpozionul, organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Nicodim, în perioada 31 august -2 septembrie, este prilejuit de proclamarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2009 ca „An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare (†379) și al celorlalți Sfinți Capadocieni”.

La lucrările de astăzi au luat parte Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Preasfințitul Macarie, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord, Preasfințitul Daniil, Episcopul românilor ortodocși din Serbia, și Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, alături de oameni de seamă ai culturii mehedințene, profesori universitari, teologi și cercetători, precum și oficialități locale și județene.

Cu această ocazie, a fost lansată cartea „Mehedinți – istorie, cultură și spiritualitate” tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Nicodim. Volumul, apărut la Editura Didahia Severin, cuprinde comunicările susținute anul trecut în cadrul simpozionului „Mehedinți – istorie, cultură și spiritualitate” prilejuit de „2008 – Anul jubiliar al Sfintei Scripturi și al Sfintei Liturghii” și împlinirea a „150 de ani de la trecerea la cele veșnice a teologului, filosofului, pedagogului și oratorului Eufrosin Poteca”.

Comunicările ce sunt susținute la această a doua ediție a simpozionului vor fi și ele publicate în volumul doi al simpozionului „Mehedinți – istorie, cultură și spiritualitate”.

Scopul acestui simpozion este de a evidenția contribuția Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, și a celorlalți Sfinți Capadocieni la definirea și apărarea învățăturii de credință, la dezvoltarea tâlcuirii Sfintei Scripturi, la îmbogățirea tezaurului liturgic și canonic, aportul la dezvoltarea vieții monahale, ca exemplu pentru lucrarea pastoral-misionară și social-filantropică actuală a Bisericii.

Sursa: Radio TRINITAS

Comentarii Facebook


Știri recente