În anul 2011, Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea se află la fericit ceas aniversar, deoarece, se împlinesc 20 de ani de la reînființarea ei, în 1991.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la acest moment aniversar unic pentru Eparhia Oradiei și învățământul teologic de grad universitar orădean, Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea organizează, în perioada 10-12 octombrie 2011, simpozionul internațional cu tema Familia creștină în societatea contemporană.
Simpozionul se va bucura de prezența unor renumiți profesori, cercetători, teologi și doctoranzi, de la universități de prestigiu din Canada, Liban, Anglia, Olanda, Belgia, Germania, Franța, Spania, Rusia, Finlanda, Irlanda, Polonia și Bosnia-Herțegovina, dar și de la cele mai importante facultăți de teologie ortodoxă din țara noastră.
Manifestările jubiliare se vor desfășura după următorul program:
Luni, 10 octombrie
– ora 8:00 Sfânta Liturghie în paraclisul universitar „Sfântul Teodor Studitul”;
– ora 9:15 Slujba de Te-Deum;
– ora 10: Festivitatea decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului;
– ora 16: Ședința Colegiului decanilor facultăților de Teologie Ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române, în sala de conferințe a bibliotecii universitare;
– ora 17.30: Deschiderea oficială a Simpozionului internațional „Familia creștină în societatea contemporană”, la hotel „Muncel” din stațiunea Băile Felix.
După cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei programul simpozionului este :
Sesiunea I-a – Moderator: Gunnar af Hällström
17.30 – 17.50: Ioan Chirilă (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj) – „Familii ale Vechiului Testament – modele pentru înțelegerea unității neamului omenesc (atunci și astăzi)”
17.50 – 18.00 : Stelian Gomboș (Secretariatul de Stat pentru culte, București) – „Despre raportul și unitatea dintre Dumnezeiasca Euharistie și Sfânta Taină a Căsătoriei sau a Nunții”
18.00 – 18.20 : Mato Zovkic (Catholic Theological Faculty, Sarajevo, Bosnia Herzegovina) „Pauline guideliness on Christian families in Greco – Roman social enviroment”
18.20 – 18.50: Discuții
18.50 – 19.20: Lansare de carte în memoria domnului profesor Liviu Borcea
Marți, 11.10.2011
Sesiunea a II -a Moderator: Nicu Dumitrașcu
09:00 – 09:20 : Lady Kate Davson (International Ecumenical Fellowship, United Kingdm) – „Who is my family? – Is Denominationalism relevant in contemporary Society?”
09:20 – 09:40 : Gunnar af Hällström ( Abö Turku, Finland) – „Families in Finland between idealism and practice”
09.40 – 10.00: Margriet Gosker (Societas Oecumenica, The Netherlands) – „This is our family – Protestant perspective”
10.00 – 10.40: Discuții
Sesiunea a III-a Moderator: Viorel Sava
11.00 – 11.20: Jose R. Villar (University of Navarra, Spain) – „The plan of God for Marriage and the Family. A Roman – Catholic Perspective”
11.20 – 11.40: Przemyslaw Kantyka ( Catholic University of Lublin, Poland) – „Marriage in the Catholic Church and the problems of interdenominational families
11.40 – 12.00: Discuții
Sesiunea a IV-a Moderator: Thomas Knieps
15.00 – 15.20: Viorel Sava (Universitatea Al.Ioan Cuza, Iași) – „Familia în gândirea teologică a episcopului Melchisedec Ștefănescu”
15.20 – 15.40: Mihai Himcinchi (Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia) „Misiunea familiei creștine în lumea contemporană”
15.40 – 16.00: Discuții
Sesiunea a V-a Moderator: Lady Kate Davson
16.30 – 16.50: Ștefan Buchiu (Universitatea București) – „Modelul trinitar reflectat în familia creștină”
16.50 – 17.10: Emil Jurcan (Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba- Iulia) – „Elemente religioase comparative în problematica familiei”
17.10 – 17.30: Discuții
Miercuri, 12.10.2011
Sesiunea a VI-a Moderator: Pablo Argarate
09.30 – 09.50: Michel Cozic (Centre Lenain de Tillemont – Paris) – „The French family in all conditions: from the best to the worse”
09.50 – 10.10: Thomas Knieps (University of Leuven, Belgium ) „Families – from objects of pastoral care to builders of ecclesial community?”
10.10 – 10.40: Discuții
Sesiunea a VII-a Moderator: Przemyslaw Kantyka
11.10- 11.30: Ionel Ene (Universitatea Dunărea de Jos din Galați) – „Viziunea lui Tertulian despre Taina Căsătoriei în opusculul „De monogamia”.
11.30 – 11.50: Pablo Argarate (University of Graz, Austria) ” Glimpses into a Cappadocian Fourth – Century Family by Gregory the Theologian”
11.50 – 12.10: Marian Vârciu (Universitatea Valahia din Târgoviște) – „Sfânta Taină a cununiei ca început al familiei creștine . Realități și perspective teologice și pastorale”
12.10 – 12.50: Discuții
Sesiunea a VIII-a Moderator: Jose Villar
15.00 – 15.20: Piotr Kopiec (Catholic University of Lublin, Poland) „Catholic and Lutheran Theology of Marriage. Differences and Resemblances”
15.20 – 15.40: Ștefan Florea (Universitatea Valahia din Târgoviște) – „Familia creștină în lumea de astăzi”
15.40 – 16.00: Elena Giannakopoulou ( National and Kapodistrian University of Athens, Greece) – „The Christian family according to the Sacred Canons of the Orthodox Church”
16.00 – 16.30: Discuții
17.00 – 17.30: Concluzii
Închiderea lucrărilor Simpozionului
18.00 – 19.30 : Vizitarea mânăstirii „Sfânta Cruce” (Oradea)