Simpozionul Ecumenic International ‘Hristos in mijlocul nostru, valoarea vietii liturgice pentru societatea de astazi’ a inceput astazi la Durau.

La Centrul Cultural Pastoral ‘Sfantul Daniil Sihastrul’ din Durau a inceput in aceasta dimineata Simpozionul Ecumenic International ‘Hristos in mijlocul nostru, valoarea vietii liturgice pentru societatea de astazi’. Intrunirea este organizata de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, in colaborare cu Fundatia Pro Oriente Viena si cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor.

Manifestarea a debutat cu savarsirea Sfintei Liturghii care a fost oficiata de Prea Sfintitul Casian – Episcopul Dunarii-de-Jos, impreuna cu un sobor de preoti si ierarhi.

Deschiderea oficiala a Simpozionului a fost facuta de catre Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, dupa care a urmat discursul Eminentei Sale, Cardinalul Cristoph Schoenborn – Arhiepiscop al Vienei si Primat al Bisericii Catolice din Austria.

Parintele Diacon Nicolae Dima care este prezent la Centrul Cultural Pastoral ‘Sfantul Daniil Sihastrul’ – Durau ne-a oferit mai multe detalii: ‘In deschiderea Simpozionului Ecumenic International ‘Hristos in mijlocul nostru, valoarea vietii liturgice pentru societatea de astazi’, Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a vorbit despre importanta Sfintei Liturghii pe care a vazut-o ca centru al vietii liturgice si foarte importanta pentru viata Bisericii in ansamblu. Intr-un interviu acordat nu cu mult timp in urma, Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitroplit Daniel al Moldovei si Bucovinei spunea ca: Hristos devine centrul vietii noastre pentru ca El ni se comunica noua prin Sfanta Liturghie, si tocmai in aceasta sta valoarea deosebita a Sfintei Liturghii. Apoi, a luat cuvantul Eminenta Sa Cardinalul Christoph Schoenborn – Arhiepiscop al Vienei si Primat al Bisericii Catolice din Austria care a amintit, mai intai, despre prietenia pe care o are de foarte multa vreme cu Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei, din timpul cand cei doi, astazi ierarhi, erau profesori la Institutul Ecumenic din Bossey (Elvetia) si la Facultatea de Teologie de la Friburg. Cardinalul Schoenborn a adus in atentie faptul ca Papa Benedict XVI este un teolog foarte preocupat de Liturghie si ca a scris foarte mult pe aceasta tema. Cardinalul Schoenborn a mai amintit ca a colaborat cu Cardinalul Joseph Ratzinger, astazi Papa Benedict XVI, la elaborarea ‘Catehismului Roman’. Cardinalul Cristoph Schoenborn a apreciat strict teologic ca viata crestinului, ca om care poarta numele lui Hristos, este orientata intotdeauna spre cult. In cuvantul sau, Excelenta Sa Cardinalul Schoenborn a vorbit despre reperele biblice si teologice ale trairii Liturghiei.’

Dupa alocutiunile de deschidere au rostit discursuri dl. Johann Marte – Presedintele Fundatiei ‘Pro Oriente’ din Austria, Excelenta Sa Christian Zeileissen – Ambasadorul Austriei la Bucuresti si dl. Adrian Bourceanu – reprezentantul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Parintele Nicolae Dascalu a prezentat in cadrul Simpozionului volumul ‘Iluminism si Isihasm’ editat de Editura TRINITAS, un volum care reuneste toate comunicarile si conferintele sustinute in cadrul precedentei intalniri romano-austriaco-elvetiene care a avut loc in anul 2001 la Centrul Cultural Pastoral Sfantul Daniil Sihastrul – Durau.

Apoi, au urmat sustinerea de referat de catre Profesorul Philippe Harnoncourt de la Graz, care a vorbit despre innoirea liturgica dupa Conciliul II Vatican, si lectura referatului intocmit de catre Parintele Profesor Nicolae Necula – Decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti.

In ceea ce priveste programul Simpozionului din dupa-amiaza acestei zile, mai multe detalii ne-a oferit tot Parintele Diacon Nicolae Dima: ‘In dupa-amiaza acestei zile, va avea loc studierea detaliata a subiectelor propuse in prima parte a zilei pe 4 grupe de lucru, dupa care fiecare grup isi va prezenta rezultatele in cadrul unei sedinte plenare. Ziua se va incheia cu o rugaciune celebrata in ritul ortodox.’

Lucrarile Simpozionului de la Centrul Cultural Pastoral ‘Sfantul Daniil Sihastrul’ – Durau se vor incheia in dupa amiaza zilei de joi, 12 aprilie a.c..

Comentarii Facebook


Știri recente