Simpozionul ‘Biserica si Stat in Europa de Est’ a luat sfarsit

Simpozionul International ‘Biserica si Stat in Europa de Est’ desfasurat timp de doua zile, la Iasi, cu binecuvantarea PF Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, s-a incheiat aseara. La evenimentul organizat de catre Mitropolia Moldovei si Bucovinei in colaborare cu Centrul de studii post-comuniste ‘St. Francis Xavier University’, din Canada, au participat profesori si cercetatori din S.U.A., Canada, Rusia, Anglia, Bulgaria, Estonia si Romania. Deschiderea simpozionului a fost facuta de catre IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, care a vorbit celor prezenti despre complexitatea si actualitatea temei abordate, iar directorul Centrului de studii post-comuniste ‘St. Francis Xavier University’, din Canada, si profesor de patrologie si bizantinologie la Universitatea din Montreal, Liviu Turcescu, ne-a spus cum este vazuta de specialistii din domeniu relatia dintre Biserica si Stat, in Romania: ‘In Romania, fiind o tara predominant ortodoxa si fiind una dintre cele doua tari din Europa de Est care par sa fie o anomalie, in sensul ca nivelul religios e foarte ridicat, impreuna cu Polonia, care e o tara catolica, am considerat ca e important sa aducem un asemenea simpozion aici, incercand sa intelegem de ce sunt prezente astfel de diferente intre tarile din Europa de Est. Am considerat ca in Romania, si prezentarile par sa fi confirmat acest lucru, Bisericile vor sa joace un rol activ in modul cum se democratizeaza societatea, nu vor sa ia un rol pasiv, nu vor sa se separe de societate, ci vor sa joace un rol activ’. Lucrarile prezentate in cadrul simpozionului ‘Biserica si Stat in Europa de Est’ vor fi cuprinse intr-un volum ce va fi publicat intr-o tara din Vest, cu traducere in limba romana.

Comentarii Facebook


Știri recente