Simpozion național pe teme biblice la Tismana

Academia Teologică de la Tismana împreună cu Facultatea de Teologie din Craiova organizează, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, lucrările Simpozionului național pe tema „Importanța textelor biblice pentru societatea contemporană”. Evenimentul, aflat anul acesta la cea de a doua ediție este găzduit de Mănăstirea Tismana și va debuta luni, 18 iulie, prin cuvântul de binecuvântare al IPS Părinte Irineu. Lucrările se vor încheia în cursul zilei de marți, 19 iulie, după cum ne informează mitropoliaolteniei.ro.

Și-au anunțat prezența mai mulți profesori universitari, cercetători și oameni de carte din întreaga țară: acad. prof. univ. dr. Ion Dogaru, lect. univ. dr. Cristian Petcu – Director AFCN, dl. Romeo Moșoiu – consilier în cadrul Ministerului Educației, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc, pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, pr. prof. univ. dr. Jan Nicolae, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, pr. conf. univ. dr. Picu Ocoleanu, prof. univ. dr. Nicolae Turcan, pr. lect. univ. dr. Sergiu Popescu, pr. lect. univ. dr. Adrian Ivan, pr. lect. univ. dr. Ion Rizea, pr. asist. univ. dr. Stan Răzvan, lect. univ. dr. Ana Ocoleanu, asist. univ. dr. Mihai Ciurea, dl. Cătălin Mosoia, Adrian Boldișor.

Prezentările vor fi susținute de următorii participanți: pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, pr. prof. univ. dr. Jan Nicolae, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, pr. lector univ. dr. Ion Rizea, pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc și pr. conf. univ. dr. Picu Ocoleanu.

Comentarii Facebook


Știri recente