Simpozion interreligios la Palatul Patriarhiei

În sala Conventus a Palatului Patriarhiei s-a desfășurat astăzi, 29 mai 2012, prima zi a simpozionul interreligios Diaspora – o realitate a societății actuale, organizat de Patriarhia Română în cooperare cu Centrul Sapir din Ierusalim și Federația Comunităților Evreiești din România, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Evenimentul a fost deschis de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române care a adresat celor prezenți un cuvânt cu titlul Dialog și cooperare pentru binele comun.

De asemenea, în deschiderea simpozionului au fost adresate mesaje oficiale din partea Comitetului evreiesc pentru relații interreligioase din Israel, Președinției României, Guvernului României și Federației Comunităților Evreiești din România. Astfel, au luat cuvântul: Excelența Sa Șef Rabin Mordechai Piron, dl. Cristian Diaconescu, Consilier Prezidențial, Eminența Sa Mare Rabin Menachem Hacohen, Dr. Adrian Lemeni, Secretar de Stat pentru Culte și Dr. Aurel Vainer, președintele Comunităților Evreiești din România.

În cadrul sesiunii de lucru care a urmat, începând cu ora 11:00, au susținut alocuțiuni: Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Eminența Sa Șef Rabin Menachem Hacohen, Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu, Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București:, Excelența Sa Șef Rabin She’ar Yashuv Cohen și Excelența Sa Șef Rabin Samuel René Sirat.

La simpozion participă ierarhi și profesori de teologie ai Bisericii Ortodoxe Române din țară și străinătate, rabini și reprezentanți ai comunităților evreiești din Israel, Elveția, Franța și Statele Unite ale Americii.

Scopul simpozionului este aprofundarea semnificației spirituale a Diasporei și promovarea cooperării practice în plan social.

Simpozionul se va încheia mâine, cu declarații de presă.

Comentarii Facebook


Știri recente