Simpozion internațional la Mănăstirea Tismana

Timp de două zile, teologi, cercetători, istorici și oameni de carte din țară și de peste hotare s-au întrunit la Mănăstirea Tismana pentru a discuta despre „Dimensiunea istorică și religioasă a domniei Sfântului Constantin cel Mare și receptarea ei în actualitate”. Sub genericul „Paradigma creștină a unei Europe unite”, evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, după cum ne-a precizat Diac. Ioniță Apostolache.

În zilele de miercuri și joi, 29-30 mai, Lavra Sfântului Nicodim din Tismana a găzduit o serie de activități de nivel academic, dedicate evaluării științifice a perioadei constantiniene, în contextul unui simpozion internațional dedicat „Paradigmei creștine a unei Europe unite”. Activitatea a fost organizată de Facultatea de Teologie din Craiova, în parteneriat cu Arhiepiscopia Craiovei și Consiliul Județean Gorj.

Sfinții Împărați, „roditori de fapte bune cu rădăcini în patria noastră”

Evenimentul a debutat miercuri, 29 mai, în sala de ședințe a arhondaricului Mănăstirii Tismana, prin cuvântul de binecuvântare al IPS Părinte Irineu. De față au fost prezenți și Preasfințiții Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, pr. acad. univ. dr. Mircea Păcurariu, Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj, precum și numeroși profesori de teologie, preoți și cercetători din țară și de peste hotare, în total 30 la număr. Cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a ținut să sublinieze necesitatea abordării unei problematici contextuale, legate de viața și realizările celor doi mari sfinți ai Ortodoxiei. „Este o deosebită bucurie pentru noi întrucât aici, în Lavra Sfântului Nicodim, realizăm acest simpozion dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe care l-am așezat sub genericul «Paradigma creștină a unei Europe unite». Sfinții Împărați reprezintă pentru noi foarte mult, atât din punct de vedere al credinței creștine în general, cât și pentru noi românii în special. Ei sunt aceia care au dat libertate creștinilor și nu numai, fiind roditori de multe fapte bune, suficiente ca Sfânta Biserică să-i așeze la loc de cinste. Pentru noi, românii, Sfinții Împărați au rădăcini foarte aproape de patria noastră. De aceea, credem că atât prin activitatea lor socială, cât și din punct de vedere al evlaviei ce-i caracteriza, Sfinții Împărați au fost și vor rămâne la loc de cinste în Sfânta noastră Biserică”, a spus IPS Părinte.

Două lucrări inedite de muzică bizantină, la Editura „Mitropolia Olteniei”

Tot miercuri, înaintea sesiunii de prelegeri, Editura „Mitropolia Olteniei” a lansat cele mai noi apariții ale sale, două sticuri, una în formă de amforă, cuprinzând fragmente din slujba Sfinților Împărați și cea de-a doua, dedicată Sfintei Mucenițe Tatiana Diaconița, în interpretarea membrilor Grupului psaltic al Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Moderatorul acestei intervenții a fost pr. Adrian Boldișor, directorul Editurii „Mitropolia Olteniei”. După prezentare, psalții craioveni au interpretat un buchet de cântări, imprimate pe aceste discuri.

Conferențiari de marcă

Sesiunea comunicărilor a fost deschisă de PS Nicodim care a vorbit despre Sfânta Cruce și rolul ei în viața credincioșilor de ieri și de azi. PS Emilian Lovișteanul a dezvoltat problema „Omul între libertate și dragoste, ca daruri ale lui Dumnezeu”. Prima sesiune a fost moderată de pr. prof. acad. dr. Mircea Păcurariu. În cea de a doua parte a zilei au mai susținut prelegeri: prof. univ. dr. Eugen Onicov și pr. lect. univ. dr. Viaceslav Ciorbă, de la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, Chișinău, Republica Moldova, pr. lect. univ. dr. Radu Tascovici, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Pitești, pr. lect. univ. dr. Sergiu Popescu – Facultatea de Teologie din Craiova, prof. univ. dr. Gheorghe Dănișor – cadru didactic la Facultatea de Drept din Craiova, prof. univ. dr. Dinică Ciobotea – Facultatea de Istorie din Craiova, pr. prof. univ. Constantin Pătuleanu – Facultatea de Teologie din Craiova, cercetătorul Toma Rădulescu, pr. lect. univ. dr. Gabriel Gârdan – Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca etc.

Toate comunicările prezentate vor fi așezate într-un volum, tradus într-o limbă de circulație internațională și publicat la Editura „Mitropolia Olteniei”.

Săptămâna viitoare activitățile cultural-academice vor continua în Mitropolia Olteniei prin Simpozionul național „Severin – pagini de istorie și spiritualitate”, organizat la Turnu Severin, cu binecuvântarea PS Nicodim.

Comentarii Facebook


Știri recente