Simpozion internațional la Mănăstirea Hurezi

Cu prilejul celei de-a XIV-a ediții a manifestărilor religioase și culturale dedicate prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al Râmnicului, în zilele de 21 și 22 septembrie 2012, la Mănăstirea Hurezi, Monument UNESCO, Arhiepiscopia Râmnicului împreună cu Fundația Națională pentru Civilizație Rurală ‘Niște Țărani’ organizează sub patronajul Înaltpreasfințitului Părinte Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, Tripticul spiritual-cultural închinat „Sfinților Martiri Brâncoveni”. Evenimentul se desfășoară sub coordonarea Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, și a Domnului Dinu Săraru, și cuprinde o serie de manifestări spiritual-culturale.

După cum informează site-ul arhiram.ro, prima dintre manifestări a avut loc astăzi, 21 septembrie 2012, cu începere de la orele 11,00, în Sala „Divanului Domnesc” a Mănăstirii Hurezi, unde s-a desfășurat, Simpozionul Internațional”Jertfa creștină și sacrificiul uman în Europa medievală și premodernă”.

Evenimentul s-a bucurat de participarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, a Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și a Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, gazda întâlnirii.

În deschiderea simpozionului Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a rostit un cuvânt de întâmpinare și a prezentat evenimentul, iar scriitorul Dinu Săraru, a prezentat mesajul oamenilor de cultură adresat ierarhilor și invitaților de onoare participanți la acest eveniment solemn din viața Bisericii.

În continuare, potrivit programului, ierarhii, cercetătorii și profesorii invitați și-au prezentat în plen comunicările, lucrări care vor fi tipărite în cursul anului într-un volum la editura Arhiepiscopiei Râmnicului.

În cadrul Simpozionului au fost prezentate următoarele referate:

– IPS Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei – „Jertfă, Înviere și Parusie”;

– Academician Dan Berindei, Vicepreședintele Academiei Române – „Zi fatidică și semnificația ei”;

– Academician Răzvan Theodorescu, Președintele Secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual a Academiei Române -„Martiriul românesc în epoca premodernă”.

– Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu, Membru al Academiei Oamenilor de Știință, Directorul General al Institutului de Sociologie al Academiei Române – „Semnificația universală a Martiriului Sfinților Brâncoveni”.

– Prof. Dr. Helmut Hoping, Facultatea de Teologie Romano Catolică a Universității ‘Albert Ludwigs’ din Freiburg – Germania; „A-și da viața. Moartea de sacrificiu a lui Iisus și martiriatul”.

– Prof. Dr. Andreas Andreopoulos, University of Wales, Anglia – „New martirs in Modern Greek Literature” – „Noii martiri în literatura greacă modernă”.

– Prof. Univ. Dr. Iolanda Țighiliu, Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța – „…Că de nici unele lipsă n-au fost, ci ca un Domn eram la casa mea” (Sf. Constantin Brâncoveanu).

– Arhim. Timoteos Romanas – „Regiunea Agrafa și Sfântul Mucenic Ierarh Serafim”.

La sfârșitul sesiunii de comunicări Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a dat citire „Apelului în favoarea promovării solidare a valorilor spiritualității creștine”, ce a fost semnat de toți referenții simpozionului.

Între participanții la simpozion s-au aflat și dr. Florin Rotaru, Directorul Bibliotecii Metropolitane din București, Ioan Scurtu, Președintele Societății de Științe Istorice din România și Președinte al Secției de Științe Istorice și Arheologice a Academiei Oamenilor de Știință din România, Arhim. Dr. Vartolomeu Androni, Exarhul Mănăstirilor și Schiturilor din Arhiepiscopia Râmnicului, ing. Emilian Frâncu, Primarul Râmnicului, Ilie Fârtat, Primarul orașului Horezu, prof. Florin Epure, Directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Vâlcea, prof. Augustina Sanda Constantinescu, Directorul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Rm.Vâlcea, membrii Consiliului Permanent al Arhiepiscopiei Râmnicului, preoți, profesori universitari, istorici, jurnaliști, monahi și monahii, profesori și elevi ai Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea.

Manifestările din cadrul Tripticului spiritual-cultural închinat „Sfinților Martiri Brâncoveni” au continuat în această seară, de la orele 18.00, cu Concertul de muzică bizantină susținut de Corala „Sfântul Grigorie Decapolitul” a Mănăstirii Bistrița și de Coralele „Ioan Zmeu Protopsaltul” și „Iosif Naniescu”‘ ale Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, și se vor încheia mâine, 22 septembrie 2012, la orele 19:00, cu Colajul teatral-filmic „Brâncoveanu”.

Comentarii Facebook


Știri recente