Simpozion Internațional despre familie la Cluj

La Cluj-Napoca s-a desfășurat în perioada 14-15 octombrie, Simpozionul Internațional „Familia și bunul comun”, organizat de facultățile de Teologie ale Universității Babeș-Bolyai, după cum ne informează Radio Renașterea.

Zeci de profesori și preoți din țară și străinătate aparținând mai multor confesiuni au discutat despre importanța familiei, manifestarea având loc în colaborare cu Institutul Pontifical Ioan Paul al II-lea din Roma. Evenimentul a fost deschis vineri, în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai, prin mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Gândurile Părintelui Mitropolit au fost transmise de pr. lect. Cristian Sonea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca: „Inițiativa unei manifestări cu această temă este binevenită acum, când familia creștină trăiește într-o societate secularizată, este influențată de aceasta, de toate schimbările și suferă acut în această societate și, împreună cu aceasta, toate afecțiunile ei contemporane. Amintesc doar una dintre acestea, aceea a deficitului demografic în care se găsește și România. Biserica, mai mult ca oricând, are datoria de a se implica direct în această problemă”.

Numită și «mica biserică», familia este nu doar calea mânturii soților, unul prin celălalt, ci și spațiul formării creștinești a pruncilor, într-o societate în care acestei instituții pare să nu i se mai recunoască valoarea.

Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, Episcopul Greco-Catolic de Cluj-Gherla, a făcut trimitere la acest aspect: „Prin întărirea instituției familiei, sperăm să întărim celula fundamentală a Bisericii noastre și, prin aceasta, să ajutăm societatea actuală, suferindă spiritual, să se însănătoșeze și, redescoperind valoarea importantă a familiei, să o ajute să-și recapete fermitatea pe care trebuie să o aibă, conform voinței divine”.

Participanții la simpozion, teologi, preoți, profesori, dar și artiști, au susținut conferințe pe teme diverse, abordând relevanța familiei în Biserică și în societate, chipul domestic al Bisericii în creștinismul antic, chemarea omului la iubire, fecunditatea Tainei Căsătoriei, dar și alte aspecte social teologice. Între cei prezenți îi amintim pe prof. Liviu Jitianu de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Cluj, mons. prof. Livio Melina, rectorul Institutului Pontifical Giovanni, prof. Cristian Badiliță din Paris, prof. Cristian Barta de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj, prof. José Noriega din Roma, prof. Jean-Yves Brachet din Ungaria, prof. Gintas Vaitoska de la Institutul Teologic Internațional din Austria.

Dincolo de faptul că este o temă de actualitate, care ridică tot mai multe probleme în zilele noastre, tema familiei a fost stabilită anul acesta ca subiect principal în domeniul teologic, după cum afirma decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă: „Anul acesta a coincis tema de cercetare teologică, de misiune și pastorație în Biserica Ortodoxă și în cea Catolică. În cadrul eparhiilor greco-catolice din România a fost stabilit ca anul 2011 să fie anul familiei, de asemenea, în Biserica noastră a fost stabilit să fie anul căsătoriei și al botezului, al celor două taine, dar și în cadrul Bisericii Romano-Catolice din România a fost acceptată ca temă de meditare tema familiei”.

Acest lucru a constituit un bun prilej pentru facultățile de Teologie din Cluj-Napoca să colaboreze cu Institutul Pontifical din Roma, pentru a dezbate unul dintre cele mai importante aspecte ale existenței noastre, cu problemele frecvente, analizându-se cauzele situației actuale și căutându-se soluții, prin directa implicare a Bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente