Simpozion închinat Sf. Ap. Andrei și Zilei Naționale a României

Vineri, 30 noiembrie, la biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” a Parohiei Timișoara – Dacia, începând cu ora 15:00, a avut loc Simpozionului Internațional „Columna 2000†³, ediția a 24-a.Evenimentul a fost dedicat Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, și Zilei Naționale a României, potrivit mitropolia-banatului.ro.

În deschidere, pr. paroh Ioan Bude, protopop al Protopopiatului Timișoara I, a binecuvântat lucrările simpozionului și a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură referitor la viața și activitatea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul țării noastre. În continuare, au luat cuvântul organizatorii evenimentului, apoi au avut loc susțineri de referate științifice în plen și lansări editoriale, precum și comunicări științifice în domeniile: istorie, istorie culturală și învățământ.

Organizatorii simpozionului au fost Consiliul Județean Timiș, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Asociația Națională „Cultul Eroilor” din România – filiala Timiș, Parohia ortodoxă Timișoara-Dacia, Fundația pentru Cultură și Învățământ „Ioan Slavici” Timișoara, Universitatea și Liceul „Ioan Slavici” din Timișoara, Despărțământul „Ioachim Miloia” Timișoara al Astrei, Societatea culturală „Patrimoniu” Timișoara, Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar Timiș și Federația „Spiru Haret”.

Comentarii Facebook


Știri recente