Simpozion în parohia Mănăstirea Cașin II: „Imnele iubirii dumnezeiești ale Sfântului Simeon Noul Teolog – 1.000 de ani de la compunerea lor”

În parohia Mănăstirea Cașin II din Protopopiatul Onești a avut loc în perioada 24-25 noiembrie 2009 Simpozionul „Imnele iubirii dumnezeiești ale Sfântului Simeon Noul Teolog – 1.000 de ani de la compunerea lor”, informează „Ziarul Lumina” . Manifestările dedicate Sfântului Simeon Noul Teolog s-au încheiat ieri, când a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii de către PS Ioachim Băcăoanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Programul simpozionului, desfășurat cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăoanul, a început marți, 24 noiembrie 2009, cu o slujbă de Te Deum la biserica cu hramurile „Buna Vestire” și „Sf. Simeon Noul Teolog” din parohia Mănăstirea Cașin II. În Paraclisul „Sf. M. Mc. Ecaterina” au fost susținute apoi lucrările științifice de către preoți profesori și doctoranzi ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universității „Al. I. Cuza” (UAIC) din Iași, profesori de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a UAIC din Iași și de către preoți ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Cea de-a doua zi a simpozionului – ieri, 25 noiembrie 2009 – a fost închinată Sfintei Ecaterina. Cu acest prilej, la paraclisul parohiei Mănăstirea Cașin II a avut loc slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a sute de credincioși. La final, Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre importanța organizării unui simpozion dedicat Sfântului Simeon Noul Teolog. „Credincioșii au participat în număr mare la slujba Sfintei Liturghii, oficiată astăzi (n.r., ieri) de PS Ioachim Băcăoanul, mulți dintre ei împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Părintele Mihail de la Mănăstirea Râșca ne-a adus papucii Sfântului Ierarh Spiridon, iar pr. Constantin Alupei, protoiereu al Protopopiatului Onești, ne-a adus un veșmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva. Oamenii s-au închinat acestor odoare sfinte care au fost aduse cu prilejul acestor evenimente”, a declarat preotul paroh Ioan Bârgăoanu.

Singura biserică din țară închinată Sfântului Simeon Noul Teolog

Simpozionul de la parohia Mănăstirea Cașin II a avut loc la inițiativa părintelui paroh Ioan Bârgăoanu, care are o evlavie deosebită față de Sf. Simeon Noul Teolog. Astfel, în anul 1999, pr. Bârgăoanu își susținea teza de licență în Teologie cu titlul: „Duhul Sfânt în viața creștinului, după Sfântul Simeon Noul Teolog”, avându-l ca îndrumător pe PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea când păstorea ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Apoi, în perioada 2002-2003, după ce a urmat cursurile de studii aprofundate „Secția practică” la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, pr. Bârgăoanu a prezentat lucrarea de disertație „Sfânta Liturghie în opera Sfântului Simeon Noul Teolog”, avându-l îndrumător pe pr. prof. dr. Viorel Sava, pentru ca în perioada 2006-2007 să urmeze cursurile de masterat la Facultatea de Filosofie a UAIC din Iași, la final susținând lucrarea: „Simbol și mister: Expunere mistică și formulare discursivă la Sfântul Simeon Noul Teolog”, sub îndrumarea conf. univ. dr. Dan Mihai Chițoiu. „În anul 1999, PF Părinte Daniel a binecuvântat să începem lucrarea unei biserici cu hramul „Sf. Simeon Noul Teolog”, singura din țară închinată acestui sfânt. Iată că, acum, acest sfânt lăcaș este ridicat, în prezent lucrându-se la pictură”, a adăugat preotul paroh al Mănăstirii Cașin II.

Comentarii Facebook


Știri recente