Simpozion despre ‘Conservarea si restaurarea artei religioase’ la Iasi

La Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi s-a derulat astazi simpozionul ‘Conservarea si restaurarea artei religioase’. Evenimentul este integrat in cea de-a XI-a Conferinta Europeana de Stiinta si Teologie organizata de catre Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ si Facultatea de Chimie Industriala a Universitatii Tehnice ‘Gh. Asachi’. La simpozionul de astazi au fost prezenti peste 40 de invitati de la alte facultati de profil din tara. Mai multe detalii despre aceasta conferinta am aflat de la doamna conf. dr. Nicoleta Melniciuc Puica, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi: ‘In deschidere a fost un cuvant din partea parintelui decan, parintele profesor Sava Viorel, dupa aceea a vorbit prorectorul cu strategia universitara, pr. prof. dr. Gheorghe Popa, si din partea conducerii Societatii Europene de Stiinta si Teologie, presedintele si vicepresedintele. Dupa deschidere, imediat a avut loc un vernisaj al expozitiei cu lucrari ale studentilor specializarii Conservare si Restaurare de la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi. Principalele teme abordate in cadrul acestui simpozion sunt ‘arta ecleziala’, ‘conservare si restaurare a cartilor si documentelor’ si ‘conservarea si restaurarea icoanelor’.

Comentarii Facebook


Știri recente