Simpozion dedicat serviciilor medicale și religioase la Hârja

La Centrul rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice ‘Sfântul Ștefan cel Mare’ Hârja a debutat, ieri, 16 iulie 2012, simpozionul ‘Modele de bune practici în asigurarea de servicii integrate (socio-medicale și religioase)’. Evenimentul, care reunește reprezentanții mai multor instituții implicate în activitatea socială, este organizat cu prilejul Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Simpozionul ‘Modele de bune practici în asigurarea de servicii integrate (socio-medicale și religioase)’ a debutat prin cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Preasfinția Sa a evidențiat rolul Bisericii în societatea civilă. ‘În viața noastră de toate zilele uităm că Dumnezeu ne poartă de grijă în chip nevăzut. El nu are alte mâini decât mâinile noastre, nu are altă formă decât forma noastră creatoare, nu are altă voință decât voința noastră. În ființa lui Dumnezeu nu există opțiunea de rău, totul fiind pozitiv. Noi cunoaștem puțin din ceea ce este Dumnezeu în ființa lui. Ceea ce avem noi din El este chipul, care trebuie modelat. Noi Îl simțim pe Dumnezeu atunci când avem nevoie de ajutorul celuilalt. Dumnezeu ne-a creat ca să trăim în comuniune de persoane. Comuniunea presupune ca fiecare să se regăsească în celălalt și să-l accepte așa cum este. Copiii și bătrânii au nevoie de sprijinul nostru. Bătrânețea nu trebuie să fie o fatalitate, ci o împlinire. În ultima parte a vieții, la bătrânețe, omul este neputincios, dar împlinit. De aceea, noi trebuie să intervenim conștiincios pentru ca ultima parte a vieții bătrânilor să fie o împlinire. Noi intervenim cât trebuie și unde trebuie pentru a da savoare vieții. Bătrânii din acest centru, dincolo de îngrijirea medicală, primesc asistență spirituală, ceea ce este deosebit de important’, a remarcat Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului și Bacăului.

Parteneriate cu Biserica în domeniul social

În continuare, PS Ioachim Băcăuanul a mulțumit celor prezenți pentru că au răspuns invitației părintelui Ilarion Mâță, directorul Centrului rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice ‘Sfântul Voievod Ștefan cel Mare’ Hârja, și invitației Sectorului social-filantropic și misionar al Eparhiei Romanului și Bacăului de a participa la simpozion. De asemenea, Preasfinția Sa și-a exprimat nădejdea că astfel de întâlniri vor continua. ‘Dumnezeu să binecuvinteze începutul acestor lucrări care sperăm să fie benefice pentru toți cei prezenți. Felicităm pe toți participanții la acest simpozion și nădăjduim că toate concluziile pe care le veți trage vor fi pozitive. În ceea ce privește activitatea socială a eparhiei noastre, acesta este unul dintre multele așezăminte de ocrotire socială. De aceea, căutăm să încheiem parteneriate cu dumneavoastră, cei care sunteți dedicați activităților social-caritabile’, a menționat Preasfinția Sa.

‘Reacții pozitive’ din partea reprezentanților spitalelor

În continuare s-a vorbit despre rolul medicului în îngrijirea bătrânilor și a bolnavilor, după care s-a făcut referire la misiunea asistentului medical și a kinetoterapeutului. ‘După ce activitățile centrului nostru au fost cunoscute de invitații la simpozion, am prezentat experiența instituției pe care o reprezentăm. Este important faptul că am avut reacții pozitive din partea spitalelor județului Bacău, la dorința Bisericii de se a implica în ajutorarea celor suferinzi. Aceste instituții medicale s-au arătat deschise pentru o colaborare intensă cu Biserica. Reprezentanții căminelor de bătrâni, ai ONG-urilor, ai asociațiilor pentru vârstnici, ai Consiliului Județean Bacău și ai Prefecturii Județului Bacău au avut un rol important în organizarea acestui simpozion’, a relatat pr. Ilarion Mâță.

Importanța ajutorării persoanelor vulnerabile

În partea a doua a întâlnirii de ieri, fiecare instituție și-a prezentat experiența în demersul pe care îl întreprinde în furnizarea de servicii sociale. De asemenea, s-a vorbit despre rolul Bisericii în furnizarea de servicii sociale și medicale, dar și despre terapia holistică. ‘În prima zi a acestui simpozion am învățat cu toții cât de important este să fim împreună în demersul de a ajuta persoanele vulnerabile. Suntem bucuroși pentru că prin acest simpozion ne putem împărtăși experiențele și putem încheia parteneriate care să vină în sprijinul persoanelor din categoriile defavorizate’, a declarat pr. Ilarion Mâță.

Simpozionul ‘Modele de bune practici în asigurarea de servicii integrate (socio-medicale și religioase)’ se derulează în zilele de 16-17 iulie în cadrul proiectului ‘Din suflet și cu credință pentru vârstnicii noștri – îmbunătățirea calității serviciilor de îngrijire socio-medicală oferite persoanelor aflate în așezământul social-filantropic din Hârja’, cofinanțat de Consiliul Județean Bacău. Simpozionul, inițiat de pr. Ilarion Mâță, abordează următoarele teme: oferirea de servicii sociale persoanelor vârstnice instituționalizate, importanța schimbului de experiență și a comunicării directe fără scop concurențial în centrele rezidențiale de îngrijire a persoanelor vârstnice și rolul terapiei spirituale în viața persoanelor vârstnice din centrele rezidențiale.

Comentarii Facebook


Știri recente