Simpozion comemorativ la Mănăstirea Cocoș, Tulcea

Mănăstirea tulceană Cocoș a găzduit săptămâna trecută simpozionul comemorativ „Arhimandritul Visarion – ctitorul și starețul Mănăstirii Cocoș. 150 de ani de la moarte”. Evenimentul cultural, organizat în parteneriat cu Episcopia Tulcii, a debutat cu Sfânta Liturghie și slujba Parastasului, oficiate de Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de stareți și ieromonahi din mănăstirile tulcene, informează Ziarul Lumina.

„Simpozionul comemorativ s-a desfășurat în sinodiconul „Visarion Făgărășanul” din incinta mănăstirii, sub președinția Preasfințitului Episcop Visarion. În luările de cuvânt au fost subliniate diferitele aspecte ale vieții și personalității complexe a starețului Visarion, la loc de cinste stând viața duhovnicească și sfântă, precum și patriotismul ardent. Alte aspecte au vizat activitatea culturală și tipografică a starețului Visarion, valoarea informațională a însemnărilor de pe cărțile de cult din muzeul mănăstirii sau rolul Mănăstirii Cocoș la mijlocul și în a doua parte a secolului al XIX-lea, în păstrarea credinței și evlaviei românești într-o Dobroge aflată sub administrație otomană. La eveniment au participat stareții și starețele mănăstirilor și schiturilor tulcene, oameni de cultură și apropiați ai Episcopiei Tulcii, reprezentanți ai Institutului de Cercetări Eco Muzeale din Tulcea, pr. Eugen Drăgoi, reprezentantul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, precum și profesorul universitar Octavian Botnegru de la Facultatea de Istorie din Iași. Simpozionul s-a finalizat prin câteva direcții și obiective culturale, patrimoniale și spirituale pentru viitor, pe termen mediu și lung, precum și printr-un moment de reculegere la mormântul starețului Visarion”, a precizat pr. Felix Neculai, consilier cultural al Episcopiei Tulcii.

Comentarii Facebook


Știri recente