Simpozion comemorativ la Deva

Episcopia Devei și Hunedoarei împreună cu „Asociația Profesorilor de Istorie din România «Clio» – Filiala Hunedoara” organizează, în zilele de 10-11 februarie 2012, o amplă manifestare cultural-bisericească, având ca scop omagierea personalității marelui istoric hunedorean Silviu Dragomir, la semicentenarul morții sale; este vorba de un simpozion cu caracter internațional, intitulat Academician Silviu Dragomir (1888-1962) – 50 de ani de la trecerea în eternitate.

Manifestarea va debuta vineri, 10 februarie, orele 16:00, cu un parastas săvârșit în catedrala episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva, după cum ne informeazăe episcopiadevei.ro. Deschiderea festivă a simpozionului se va face, cu începere de la orele 17:00, în sala de festivități a Inspectoratului Școlar al Județului Hunedoara (Deva, str. George Barițiu, nr. 2). În aceeași locație se va desfășura, în ziua următoare, de la orele 9:00, și susținerea comunicărilor legate de bio-bibliografia reputatului istoric hunedorean. La acest eveniment, încununat de prezența mai multor ierarhi, sunt așteptați să participe academicieni, cadre didactice universitare, istorici, precum și reprezentanți ai câtorva asociații românești din Bulgaria, Serbia și Ungaria.

Prin urmare, adresăm tuturor clericilor și credincioșilor din eparhia noastră invitația de a participa la acest înălțător moment închinat memoriei vrednicului de pomenire academician, istoric și dascăl Silviu Dragomir.

Comentarii Facebook


Știri recente