Si Manastirea Vorona isi praznuieste maine hramul cu ocazia sarbatorii Nasterea Maicii Domnului

Inceputurile Manastirii Vorona dateaza din jurul anului 1600, cand, cativa calugari veniti din Rusia, construiesc aici o mica biserica din lemn. In anul 1835, Arhimandritul Rafael a construit pe locul acesteia o biserica din zid cu hramul ‘Nasterea Maicii Domnului’.

Aici mai exista inca doua biserici si o biblioteca cu fond de carte religios datand din secolele XVII-XIX si spatii de cazare pentru pelerini.

Mai multe detalii despre istoricul Manastirii Vorona cu hramul Nasterea Maicii Domnului ne-a oferit Parintele Conf.Dr. Ion Vicovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi: ‘Manastirea Vorona este una dintre vechile manastiri moldovene, amplasata in apropierea Municipiului Botosani. Dupa traditie, Manastirea Vorona a fost infiintata in jurul anilor 1600, existand initial o bisericuta din lemn, ctitorita de un grup de calugari. Mai tarziu, datorita faptului ca hatmanul Ilie Jora impreuna cu sotia sa Teofana au donat Schitului Vorona mosia Icuseni, aceasta a permis ca in timp Arhimandritul Rafael, staretul manastirii de atunci, sa zideasca pe la anul 1835 o biserica mai mare, alaturi de cea din lemn. Biserica este situata in centrul asezamantului monahal Vorona pentru ca trebuie sa precizam ca Manastirea Vorona formeaza un complex manastiresc, avand pe langa biserica principala, al carei hram se tine ca sarbatoare a manastirii, si alte biserici. In anul 1869, biserica a suferit reparatii fundamentale ce au fost suportate de catre vornicul Grigorie Varnav impreuna cu sotia sa Anastasia si sora sa Schimonahia Eftaxia. Biserica Manastirii Vorona a fost construita in stil moldovenesc traditional, cu exceptia faptului ca are 3 turnulete. Biserica manastirii a fost pictata ceva mai tarziu, in anul 1869. Biserica are o catapeteasma foarte frumoasa si valoroasa care se poate vedea si astazi. Majoritatea obiectelor de cult, de valoare, dateaza din veacul al XIX-lea.’

De asemenea, Parintele Conf. Dr. Ion Vicovan ne-a vorbit si despre cele doua biserici care se afla in cadrul Manastirii Vorona: ‘Pe langa Biserica cu hramul Nasterea Maicii Domnului, al carei hram este sarbatoarea mare a manastirii, mai sunt alte doua biserici: una cu hramul Adormirea Maicii Domnului care se afla in lateralul celei principale, datand din anul 1793, si o alta cu hramul Sfantul Nicolae, aflata in cimitir si datand de pe la anul 1835. In acest spatiu monahal, in jurul Voronei de astazi, a existat o viata monahala deosebita, foarte veche si, mai cu seama, de o mare intensitate duhovniceasca. As sublinia, aici, in mod cu totul deosebit, prezenta schitului, actualmente manastire de calugari cu hramul Buna-Vestire de la Sihastria Voronei, unde, in decursul existentei ei, au trait mari duhovnici, cel mai renumit fiind monahul Onufrie, numit ‘sfant’ in traditie, necanonizat inca oficial de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, cel cu care Sfantul Paisie Velicicovschi, reinnoitorul vietii monahale de la Neamt, a purtat corespondenta. Tot aici, la Sihastria Voronei, Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si-a inceput viata monahala. In perioada anilor 1958-1962, la Manastirea Vorona au avut loc lucrari de restaurare. In mod deosebit, actualul Patriarh al Romaniei s-a ingrijit de lucrarile de restaurare, dar si de cladirea unei case de oaspeti, a staretiei, a unor chilii si a altor lucrari de seama. De asemenea, de la venirea Inalt Prea Sfintitului Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, lucrarile la Manastirea Voronei au continuat, fiind una dintre putinele manastiri vechi si cu o viata duhovniceasca deosebita din partile Botosanilor. Initial, Manastirea Vorona a fost o manastire de calugari, dar, in urma Decretului din anul 1959, a fost transformata in manastire de calugarite, cum este si astazi.’

Comentarii Facebook


Știri recente