Și cel căsătorit, și feciorelnicul să trăiască după Hristos

Este de folos să se însoare cineva? Și eu, ca și Pavel, accept aceasta: ‘Cinstită să fie nunta întru toate și patul nespurcat’. Este de folos celor ce în toate trăiesc cu măsură, nu însă celor nesățioși și mai ales celor ce vor să cinstească trupul mai mult decât trebuie. Atunci când căsătoria este numai aceasta, adică nuntă și unire a soților și dorința de a dobândi fii moștenitori, atunci este bună nunta; căci aduce pe lume mai mulți oameni care să urmeze voii lui Dumnezeu. Când însă își aprinde dorința trupească și îmbrățișează neînfrânarea și, într-un anume chip, nunta-i devine cale spre cele rele, atunci și eu spun că nu este de folos omului să se însoare.

Nunta și fecioria întru Domnul

Bună este căsătoria, dar nu pot spune că este mai înaltă decât fecioria. Căci nu ar fi un lucru mare fecioria, dacă n-ar fi mai bună decât ceea ce este bun. Nu vă mâhniți însă cei ce sub căsătorie vă aflați. ‘Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.’ Însă una cu alta să vă aflați în legătură, și fecioara, și femeia măritată, și una să fiți în Domnul, și una pentru cealaltă în Domnul să vă înfrumusețați. Nu ar exista om necăsătorit dacă nu ar exista căsătoria. Așadar, cum va trece prin această lume viața feciorelnică? Căsătoria nu ar fi de cinste dacă nu ar aduce ca roadă pentru Dumnezeu și pentru viață fecioria. Cinstește-o și tu și pe mama ta, din care te-ai născut. Cinstește-o și tu pe aceea care din mamă s-a născut, chiar dacă ea nu este mamă. Ea este mireasă a lui Hristos. Frumusețea văzută nu se ascunde, iar pe cea nevăzută o vede Dumnezeu. ‘Toată slava fiicei Împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu țesături de aur și preaînfrumusețată’, fie din activitatea practică, fie din cea contemplativă. Cea căsătorită este și ea într-o anumită măsură a lui Hristos. Prima să nu fie legată cu totul de lume, a doua să nu aparțină lumii deloc. Pentru că ceea ce este în parte pentru cea căsătorită este în întregime pentru fecioară. Ai ales viața îngerească? Te afli în rândul celor necăsătoriți? Nu te coborî spre trup, nu te lăsa mistuit de materie, nu te amesteca cu materia, chiar dacă în calitate de necăsătorit ai să fii altfel decât alții. Ochiul care desfrânează nu păzește fecioria, iar limba care rostește vorbe desfrânate se unește cu cel viclean. Iar picioarele care pășesc fără rânduială iscă boală și primejdie. Să-ți fie feciorească și cugetarea; nu fi fără băgare de seamă, nu te amăgi cu mintea, nu aduce în minte chipuri ale lucrurilor desfrânate; căci și închipuirea este parte a desfrânării. Să nu păstrăm în suflet idolii lucrurilor vrednice de urât.

Îndreaptă-te cu toată dorirea spre Dumnezeu

‘Iar El le-a zis: Nu toți pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat.’ Priviți înălțimea lucrului? Încă puțin și se va afla cu totul de necuprins cu mintea. Căci cum nu va fi mai bun decât trupul să nu nască trupește aceea ce din trup a fost născută? Cum, dar, nu este îngeresc a nu trăi trupește aceea ce de trup este legată, ci să fie mai presus de propria fire? Trupul l-a făcut să tragă înspre lume, însă gândul către Dumnezeu, spre cele de sus l-a ridicat pe om; trupul a îngreunat, însă gândul a întraripat; trupul a legat, însă dorirea a liberat. O, fecioaro, îndreaptă-te cu toată dorirea și cu tot sufletul tău spre Dumnezeu; aceasta o legiuiesc și pentru bărbat, și pentru femeie; și să nu ți se pară bun ceva din cele pe care cei mulți le socotesc bune; nici neamul, nici bogăția, nici tronul împărătesc, nici domnia, nici frumusețea ivită din culorile plăcute și din buna armonie a mădularelor trupului, care sunt toate jucării în mâna vremii și a bolii. Dacă toată puterea iubirii tale ți-ai golit-o pentru Dumnezeu, dacă dorirea nu ți se îndreaptă deodată spre două lucruri, și spre ce-i curgător și spre Cel nevăzut, înseamnă că ai fost rănită de o aleasă săgeată și ai aflat frumusețea Mirelui, și poți spune din vederea (duhovnicească) nupțială precum și din Cântare că ‘El este dulce și cu totul fermecător’.

Priviți apele cuprinse în conducte de plumb, cum fiind ele foarte strâmtorate și purtate într-o singură direcție, atât de mult și în multe feluri se abat de la firea apei, într-un asemenea mod încât să înainteze în sus, fiindcă sunt împinse totdeauna de cele ce vin din urmă. În acest chip, dacă și tu îți vei strânge dorirea și o vei uni nemijlocit cu Dumnezeu, spre cele de sus vei înainta și nu vei cădea în cele de jos, nici nu te vei risipi, ci vei rămâne în întregime în Hristos, până într-acolo încât și pe Hristos Îl vei vedea, pe Mirele tău adică. Să-ți păzești sinele neapropiat în ce privește rațiunea și lucrarea, în ce privește viața și cugetarea, și mișcările tale. Căci diavolul din toate laturile meșteșugește împotriva ta și pe toate le iscodește cu gând viclean, ca să descopere unde să te lovească, unde să te rănească, nu cumva va găsi vreun loc gol și potrivit pentru a fi tu rănit. Cu cât te vede mai curat, cu atât mai mult va vrea să te păteze; căci și petele cu atât mai mult se văd, cu cât este mai luminoasă îmbrăcămintea. Să nu atragă după sine ochiul tău alt ochi, nici râsul tău alt râs, nici obiceiul noaptea, nici noaptea pierzania. Căci lucrul care în chip deosebit atrage și-i ascuns, pe nesimțite se arată a fi vătămător, și în latura răutății își află începătura.

Lucrarea mântuirii să fie și din partea noastră, și de la Dumnezeu

‘Nu toți’, spune, ‘pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat.’ Atunci când auzi ‘le este dat’, vezi să nu pătimești cele ale ereticilor, adică să începi a vorbi despre firi ‘materiale’, spirituale și intermediare. Căci există unii oameni care se află într-o stare atât de rea, încât să creadă că alții sunt alcătuiți dintr-o fire ce se va pierde cu totul, alții dintr-o fire ce se va mântui și alții care se vor mântui sau se vor pierde potrivit intenției lor, care-i conduce spre rău sau spre mai bine. Și eu accept că unul are mai multă sau mai puțină destoinicie decât altul, însă doar această destoinicie nu este de ajuns pentru a se desăvârși cineva. Gândul este cel care mână această destoinicie, pentru ca spre lucrare să înainteze firea, așa cum piatra de pirită este lovită de fier, și în acest chip se naște focul. Atunci când auzi cuvântul: ‘Celor ce le-a fost dat’, să adaugi că le-a fost dat celor ce au fost chemați și au răspuns chemării așa cum se cuvine. Iar când auzi: ‘Nu este nici de la cel care voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluiește’, te sfătuiesc pe tine același lucru să primești. Întrucât sunt unii cu o cugetare foarte înaltă despre izbânzile lor, într-un asemenea chip încât să-și atribuie loruși toate acestea, și să nu atribuie nimic Creatorului și Dătătorului înțelepciunii și Dăruitorului binelui, pentru aceasta îi învață cuvântul că și a voi cineva în chip bun, are trebuință de ajutorul lui Dumnezeu sau, mai bine zis, că și însăși dorirea celor de cuviință este un lucru dumnezeiesc și darul dumnezeieștii filantropii. Întrucât trebuie ca lucrarea mântuirii să fie și din partea noastră, și de la Dumnezeu. De aceea și Scriptura spune: ‘Nu este nici de la cel ce voiește’, adică nu numai de la cel ce voiește, nici numai de la cel ce aleargă, ci și de la milostivul Dumnezeu. Apoi, întrucât și a voi de la Dumnezeu vine, toate îi sunt atribuite după cuviință lui Dumnezeu. Oricât de mult ai alerga, oricât de mult te-ai sârgui, ai nevoie de Dătătorul cununii. ‘De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzește.’ Și iarăși am văzut, spune înțeleptul, că ‘izbânda în alergare nu este a celor iuți, nici războiul al celor puternici, nici biruința a celor ce se luptă, nici porturile ale celor ce plutesc pe mare’, ci că de Dumnezeu depinde dobândirea biruinței și izbăvirea corăbiei în port. (Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 5 iunie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente