Sfințiri la Parohia Măicănești, județul Vrancea

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a Parohiei Măicănești, Protoieria Focșani I, județul Vrancea, a fost astăzi, 10 octombrie, resfințită. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de un sobor de preoți și diaconi. Tot astăzi au fost binecuvântate noua clopotniță și casa parohială, informează TRINITAS TV.

„Este acum casa lui Dumnezeu pe pământ, în care veniți să vă rugați pentru frățiile voastre și pentru cei dragi ai frățiilor voastre, vii sau adormiți. Vă îndemn, așadar, să îl sprijiniți în continuare pe părintele paroh în tot ceea ce inițiază el în această biserică și în această parohie”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” din Parohia Măicănești, ridicată în perioada 1912-1914, a fost restaurată în ultimii trei ani. Odată cu anul 2007, au început lucrările de pictare în tehnica „fresco” a lăcașului de cult.

La slujba de astăzi, în ciuda timpului nefavorabil, au participat credincioși din localitate și din împrejurimi, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale.

Comentarii Facebook


Știri recente