Sfințiri în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Șivița, județul Galați

Prilej de întreită bucurie astăzi, 10 octombrie, pentru credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Șivița, județul Galați. Biserica parohiei a fost astăzi sfințită de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Programul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, informează TRINITAS TV.

„Important este faptul că e o înviere aici, atât a construcțiilor vechi, dar este și o renaștere a lor, căci alături de ele apar construcții noi. Deodată cu sfințirea lucrărilor sfântului locaș, săvârșite sub păstorirea părintelui Dumitru Palade, ajutat de credincioșii de aici și de primărie, inaugurăm un nou cimitir, tocmai în duminica când Domnul a oprit o văduvă la jumătatea distanței spre cimitir și a înviat pe fiul ei. Cimitirele de atunci sunt semne ale învierii vieții noastre”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a sfințit și capela cu hramul „Sfântul Lazăr” și a binecuvântat cimitirul nou. De asemenea a binecuvântat noua casă social-filantropică a parohiei.

După terminarea celor trei evenimente, copiii și tinerii parohiei au primit mici daruri de suflet de la Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Comentarii Facebook


Știri recente