Sfințiri de biserici în Arhiepiscopia Iașilor

Botoșănenii sunt așteptați duminică, 27 mai, la resfințirea Bisericii ‘Sfântul Dimitrie’ din Botoșani. Slujba va fi oficiată de IPS Teofan după cum ne informează Ziarul Lumina, Ed. Moldova. Tot duminică, Preasfințitul Calinic Botoșăneanul va resfinți Biserica ‘Sfântul Nicolae’ din parohia Larga Jijia – Movileni, Protopopiatul Iași 1.

Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși duminică, 27 mai, resfințirea Bisericii ‘Sfântul Dimitrie’ din Botoșani. Sfântul lăcaș a fost ridicat în anul 1834 de către Ioan Mavromati, în decursul timpului devenind capelă militară a Garnizoanei Botoșani (după anul 1910). A avut acest statut până după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Din 1945 biserica a fost închisă, slujindu-se Sfânta Liturghie după 1980. Întrucât nu a fost dotată cu sistem de încălzire, se slujea din luna mai până în luna octombrie, după serbarea hramului. Pe 1 noiembrie 1993, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a fost numit paroh pr. Dumitru Volentiru. ‘Biserica era într-o stare avansată de degradare, din cauza mișcărilor seismice și a faptului că o perioadă lungă nu a fost îngrijită. Atunci când am preluat oficiul parohial și am văzut starea în care se afla, m-am gândit că trebuie să facem niște eforturi pentru a o readuce la aspectul și frumusețea inițială. La început m-am îngrijit să formez mai întâi un nucleu care să mă sprijine în această direcție. Șantierul a fost de mai multe ori vizitat de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care a oferit sfaturile necesare’, a spus pr. paroh Dumitru Volentiru.

În anul 1994 au început demersurile pentru lucrările de reabilitare. După întocmirea documentației, s-au obținut aprobările necesare, astfel că lucrările de consolidare au început în anul 2007. Au urmat tencuielile interioare și exterioare, în paralel construindu-se și complexul parohial, format din sala de prăznuire, capela mortuară, casă parohială, lumânărar și alte anexe gospodărești. A urmat pictarea lăcașului de închinăciune între anii 2006-2012 de către prof. Dan Gogu. ‘Am fost sprijiniți pentru derularea lucrărilor de unii enoriași ai parohiei, de câțiva sponsori (familia Vornicu și familia Catană din Botoșani), de Secretariatul de Stat pentru Culte și de Primăria Botoșani. Ne bucurăm pentru că am ajuns la finalul acestui demers’, a adăugat pr. Dumitru Volentiru.

Preasfințiul Calinic Botoșăneanul va resfinți duminică, 27 mai, Biserica ‘Sfântul Nicolae’ din parohia Larga Jijia – Movileni, Protopopiatul Iași 1. Lăcașul de închinăciune, ctitorie a lui Neculai Antoniu și a lui Petru Dumitri, s-a ridicat între anii 1860-1861, când a fost sfințită de episcopul Chesarie. Icoanele care se păstrează au o nuanță neobizantină. De-a lungul timpului a fost reparată de mai multe ori. ‘După anul 1995, odată cu vizita Preasfințitului Calinic Botoșăneanul la noi în parohie, au început lucrările de reparație capitală la interior și exterior. De asemenea, s-au făcut dotările cu mobilier nou, cu centrală termică și s-a ridicat o casă praznicală. Toate aceste lucrări s-au efectuat doar cu ajutorul credincioșilor din parohie, care însumează 190 de familii. Doresc să mulțumesc tuturor enoriașilor noștri pentru sprijinul acordat’, a spus pr. paroh Gheorghe Epure.

Comentarii Facebook


Știri recente