Sfințirea untdelemnului în „Constituțiile Apostolice”: „Dumnezeul puterilor, dăruitor al untdelemnului…”

Textele rugăciunilor care erau folosite pentru a sfinți untdelemnul destinat vindecării bolnavilor au avut întotdeauna un conținut foarte bogat și frumos, indiferent dacă autorul lor a rămas cunoscut sau nu. Este interesantă ideea că untdelemnul sfințit la scurtele slujbe de Maslu din primele secole avea o întrebuințare multiplă, lucru care arată că slujba era considerată extrem de importantă.

În materialul anterior am observat că uneori untdelemnul utilizat pentru ungerea bolnavilor mai era folosit și pentru ungerea prebaptismală a catehumenilor. Astăzi vom mai adăuga pe această listă câteva întrebuințări suplimentare odată cu analiza rugăciunii de sfințire cuprinsă în ‘Constituțiile Apostolice’.

Importanța documentului în cauză

‘Constituțiile Apostolice’ au fost atribuite Sfântului Clement Romanul, unul dintre primii episcopi ai Romei. Cu toate acestea, toți cercetătorii sunt de acord că această operă aparține secolelor IV-V, în timp ce Clement a murit la începutul secolului al II-lea. Cu toate că autorul a rămas complet necunoscut, cel mai probabil având o origine siriană sau palestiniană, opera sa a constituit un punct important în cursul istoriei creștine. Ea cuprinde o serie de sfaturi utile pentru creștini în privința mai multor aspecte ale vieții bisericești și ale celei de zi cu zi. Printre altele se regăsește și o rugăciune care poartă numele de ‘Rânduială despre apă și untdelemn a Apostolului Matei’. Putem fi ferm convinși că rugăciunea nu îi aparține Apostolului Matei, dar ea cuprinde o serie de elemente asemănătoare cu rugăciuni similare din perioada respectivă, cum ar fi cele din ‘Evhologhionul’ (‘Molitfelnicul’) Sfântului Serapion de Thmuis sau cea cuprinsă în manuscrisul rămas anonim al operei ‘Testamentum Domini’ și pe care le-am prezentat în amănunt în cursul ultimelor două articole din această secțiune.

Sfințirea untdelemnului de mai mulți clerici

Ceea ce surprinde la această rugăciune este cererea expresă exprimată înaintea actului de sfințire propriu-zis și care cuprinde următoarele cuvinte: ‘Episcopul să binecuvânteze apa sau untdelemnul, iar dacă nu este de față, să binecuvânteze prezbiterul (preotul) stându-i alături diaconul. Dacă episcopul este prezent, să-i stea alături un prezbiter (preot) și un diacon’ (‘Constituțiile Apostolice’, VIII, 19, în: ‘Canonul Ortodoxiei’, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008, p. 759). Se cere așadar ca episcopul să fie cel care binecuvântează apa sau untdelemnul pentru cei bolnavi. Însă un lucru interesant care apare aici este că episcopul trebuie însoțit de un preot și un diacon. În lipsa episcopului, și preotul avea dreptul să binecuvânteze apa și untdelemnul, dar nu putea nici el să efectueze acest act singur, fiind nevoie și de prezența diaconului. Recunoaștem aici o reminiscență a acelui plural pus la adresa clericilor în Epistola Sfântului Apostol Iacov. Un alt element interesant și care trădează într-un fel proveniența târzie a documentului este acela că preoții aveau dreptul să efectueze această slujbă fără prezența episcopilor. În primele două secole cel puțin, episcopii erau prezenți la toate Tainele comunității creștine, dar sarcina aceasta a devenit în timp imposibilă din cauza creșterii masive a numărului de creștini apăruți după trecerea în legalitate a creștinismului prin edictele împăratului Constantin cel Mare.

Cui se adresează rugăciunea?

Rugăciunea cuprinsă în ‘Constituțiile Apostolice’ sună astfel: ‘Doamne Savaot, Dumnezeul puterilor, Creator al apelor și Dăruitor al untdelemnului, Îndurat și Iubitor de oameni, Cel ce dai apă spre băutură și curățire și untdelemn să veselească fața omului (Ps. 103, 15) spre veselia voioșiei (Ps. 44, 8. 16), Însuți și acum prin Hristos sfințește apa aceasta și untdelemnul pentru numele celui sau celei ce le-a adus și dă-i putere să producă sănătate, să alunge bolile, să pună pe fugă demonii, să păzească casa și să alunge orice uneltire prin Hristos nădejdea noastră (1 Tim. 1, 1), prin Care Ție fie slavă, cinste și venerare în Duhul Sfânt în veci. Amin’ (‘Constituțiile Apostolice’, VIII, 19, în: op. cit., p. 759). Ce constatăm de la început este că această rugăciune este aceeași și pentru sfințirea apei, și pentru cea a untdelemnului. Ne aflăm încă în primele secole de existență ale Bisericii. Slujbele bisericești, cu excepția Euharistiei și Botezului, erau destul de scurte, iar multe erau comasate. Aici avem, spre exemplu, o comasare a Maslului și a slujbei Aghesmei Mici. Se utilizează aceeași rugăciune pentru sfințirea apei și a untdelemnului. Un alt element interesant este că, deși rugăciunea este și de această dată adresată Tatălui, se cere ca sfințirea să se producă prin Hristos, iar nu prin Duhul Sfânt. Nu avem de-a face cu o eroare. Pur și simplu încă nu exista o formă unitară a acestei rugăciuni în perioada respectivă. Spre exemplu, în ‘Molitfelnicul’ lui Serapion de Thmuis, anaforaua euharistică este adresată Fiului, și nu Tatălui. Încă nu erau forme riguros sintetizate nici măcar ale anaforalei euharistice în toate eparhiile Bisericii creștine, lucru care se va petrece mult mai târziu, aproximativ în secolul al X-lea. Vor mai rămâne însă și după această dată regiuni care vor avea păreri diferite. Așadar, nu considerăm că avem aici neapărat o eroare, ci pur și simplu o altă opțiune aflată în uz în perioada respectivă.

Utilizarea multiplă și concordantă a apei și a untdelemnului sfințit

Cel de-al treilea element interesant al rugăciunii constă în utilizarea multiplă a apei și a untdelemnului sfințit. Sunt cinci scopuri diferite amintite aici. Astfel, primul scop (și nu considerăm că este o întâmplare) este acela de a produce sănătate. Se cere practic vindecarea persoanelor bolnave fie prin ungerea cu untdelemnul sfințit sau consumarea aghesmei. Al doilea scop, strâns legat de primul, este acela al ocrotirii creștinilor de viitoare boli. Al treilea amintește extrem de mult de slujbele de exorcizare prebaptismale sau de exorcizarea creștinilor posedați de demoni. Alungarea demonilor nu a fost considerată ca având loc doar în timpul riturilor speciale de exorcizare, ci și în timpul Tainei Maslului sau prin stropirea cu apă sfințită. Al patrulea scop și ultimul consta în păzirea casei. Ne aducem aminte că, în prezent, la mutarea într-o casă nouă preotul face slujba Aghesmei Mici împreună cu sfințirea untdelemnului. Casa este stropită cu agheasmă, iar cu untdelemn sfințit se unge intrarea în fiecare încăpere a ei. Un ritual asemănător este urmat și la sfințirea unei nou lăcaș de cult sau la resfințirea unuia vechi. Este impresionant nu doar modul cum au păstrat rugăciunile din secolul al IV-lea aceste amănunte care sunt extrem de vechi, dar și cum au reușit să supraviețuiască secole întregi în practica liturgică a Bisericii, prelungindu-se până în prezent. Ultimul scop, relativ general, al rugăciunilor de mai sus este cererea protejării de orice uneltire prin ajutorul primit de la Hristos. Ceea ce trebuie să păstrăm în minte după lecturarea acestei rugăciuni este că orice scop al unei Taine se poate ramifica în mai multe direcții. Aici observăm o conlucrare minunată dintre slujba Aghesmei și cea a Maslului, fără confundarea celor două, deși există în esență o singură rugăciune la mijloc. În materialul următor ne vom concentra de asemenea asupra unor rugăciuni de sfințire a untdelemnului și a apei care au fost cuprinse într-un vechi manuscris etiopian, precum și asupra unor fragmente liturgice păstrate în diverse opere anonime sau ale unor Părinți cunoscuți ai Bisericii. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 28 feb. 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente