Sfințirea unei noi biserici în Episcopia Oradiei

În Duminica a unsprezecea după Rusalii, 23 august 2009, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla în vizită pastorală în mijlocul preoților și credincioșilor din cadrul Protopopiatului Beiuș.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa va oficia slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Buna Vestire” din localitatea Buntești, va binecuvânta casa parohială nou renovată și va săvârși Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, Preacucernicul Părinte paroh Ioan Morgovan va primi distincția de iconom-stavrofor, pentru exemplara activitate pastoral-misionară, administrativ-bisericească și cultural-educațională, desfășurată de-a lungul celor 33 de ani de preoție.

Biserica din Buntești este cea de-a patra biserică nouă ce este sfințită în această zonă, în ultimii doi ani. Comuna Buntești este situată între orașele Beiuș și Ștei, într-o parte a județului Bihor cu un important potențial economic și demografic. După întronizarea în scaunul de Episcop al Oradiei, Preasfințitul Părinte Sofronie, remarcând dinamismul existent în această zonă a Eparhiei, a participat la toate evenimentele bisericești importante, desfășurate cu diverse prilejuri. Astfel, a oficiat târnosirea a trei biserici nou construite în localitățile: Șebiș, Belejeni și Păcălești; a sfințit piatra de temelie pentru două noi biserici, care se află în diferite faze de construcție, în cimitirul parohial din Șebiș și în filia Grădinari a parohiei Drăgănești. De asemenea, urmează ca în perioada următoare să fie pusă piatra de temelie pentru încă două noi biserici în satele Păntășești și Țigănești, ce aparțin, ca și localitățile menționate mai sus, de comuna Drăgănești, situată în vecinătatea comunei Buntești.

Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei

Comentarii Facebook


Știri recente