La praznicul Sfinților „Împărați Constantin și Elena”, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a poposit în mijlocul credincioșilor din parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Moldova-Nouă, protopopiatul Oravița. Cu acest prilej Chiriarhul a oficiat slujba de sfințire a picturii bisericii parohiale, după care a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților județene și locale și a unui număr impresionant de credincioși, informează Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeșului.
În după-amiaza aceleași zile, Întâistătătorul eparhiei a vizitat șantierul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și a slujit slujba vecerniei la parohia „Sf. Gheorghe” din același oraș dunărean.