Sfințirea paraclisului Schitului Tăciunile din județul Neamț

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit astăzi, 13 iunie, alături de un sobor de preoți și diaconi, Paraclisul cu hramurile „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” și „Sfinții Mina Victor și Vichentie” al Schitului Tăciunile din județul Neamț.

„Peste 150 de credincioși au participat la târnosirea sfântului altar al Paraclisul cu hramurile Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul și Sfinții Mina Victor și Vichentie al Schitului Tăciunile din județul Neamț. Încă de la primele ore ale dimineții, pelerinii au urcat muntele pe jos până la Schitul Tăciunile al Mănăstirii Secu. Programul liturgic dedicat acestui eveniment religios a început cu slujba de sfințire săvârșită de Înaltpreasfințitul Teofan. Credincioșii au trecut prin sfântul altar și s-au închinat sfintei mese, iar apoi au participat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. La finalul slujbei, ieromonahul Ioanichie Amariei, egumenul Schitului Tăciunile a primit rangul de protosinghel. Arhim. Vichentie Amariei, starețul Mănăstirii Secu a mulțumit apoi Înaltpreasfințitului Teofan pentru prezență și credincioșilor care s-au ostenit pentru a urca până la Schitul Tăciunile. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificația sărbătorii de astăzi și despre importanța existenței unei așezări monahale, precum cea de la Tăciunile. Schitul Tăciunile a fost amenajat între anii 1998-2000, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Așezarea monahală folosește ca loc de rugăciune pentru părinții și frații care se ostenesc, mai ales în timpul verii, la această proprietate a mănăstirii”, a relatat pentru Radio TRINITAS, Constantin Ciofu de la Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Comentarii Facebook


Știri recente