Sfințirea Paraclisului Parohiei Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan din Protoieria 3 Capitală

Paraclisul parohiei Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan din Protoieria 3 Capitală va fi sfințit duminică. Slujba va fi săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un numeros sobor de preoți si diaconi.

Paraclisul va purta hramul Acoperământul Maicii Domnului iar lucrările au fost finalizate cu puțin timp în urma, a declarat pentru Radio TRINITAS părintele Gheoghe Ciupeală, parohul bisericii: „În anul 1999, cu aprobarea Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist și aprobarea Ministerului Sănătății am primit aprobarea suprafața de 2500 de metri pătrați pentru ridicarea unei sfinte biserici. S-au început imediat lucrările de ridicare pentru un locaș de cult mai mic. Astfel, în anii 2004-2005 au început lucrările la biserica cea mare care are o suprafață de 600 de metri pătrați. La demisolul acestei biserici se află un paraclis care pe 2 octombrie va fi târnosit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și va fi dat spre slujire până la ridicarea completă și la terminarea lucrărilor la biserica cea mare”.

La eveniment sunt așteptați să participe credincioși din Capitală, dar și din împrejurimi.

Comentarii Facebook


Știri recente