Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a sfințit duminică 4 septembrie 2011, Paraclisul cu hramurile ‘Sfântul Mare Mucenic Dimitrie’ și ‘Nașterea Maicii Domnului’ din localitatea Pojorâta, județul Suceava. Sfântul lăcaș a fost ridicat anul acesta prin osârdia preoților din parohiile Pojorâta II, Pojorâta I, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a autorităților locale și a enoriași.
La slujba de sfințire au participat preoți de la mai multe parohii ale Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, dar și sute de credincioși. Programul liturgic dedicat acestui eveniment religios a continuat cu Parastasul pentru toți cei care odihnesc în cimitirul satului, după cum ne informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
Din soborul de preoți a făcut parte și pr. Aurel Goraș, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Înalt Preasfințitul Pimen a remarcat că noul sfânt lăcaș a fost ridicat cu multă jertfă ‘prin dragostea enoriașilor’, apreciind implicarea domnului Ioan Bogdan Codreanu, primarul comunei Pojorâta.
‘Unirea dintre oameni pentru cele sfinte este sfântă și firească. Cimitirul este un loc sfânt, este locul unde ne odihnim pentru nădejdea vieții veșnicești a Învierii. Avem îndatorirea creștinească să nu uităm de părinții, moșii și strămoșii noștri. Trebuie să ne aducem aminte de numele, faptele și pilda vieții lor, cinstindu-i prin rugăciune și prin faptele de milostenie în numele lor. Este firesc ca în mijlocul unui cimitir să fie ridicat un paraclis. Acest sfânt lăcaș arată că într-adevăr oamenii din Bucovina sunt gospodari și credincioși. Zestrea cea mai mare pentru noi este credința strămoșească. Dacă avem această credință, ea cuprinde și dragostea noastră creștinească de a ajuta pe cei aflați în nevoi. Credința strămoșească ne păstrează în unitatea Duhului Sfânt. Cei care se odihnesc și așteaptă învierea morții și viața veacului ce va să fie ne unesc prin rugăciunile lor și prin rugăciunile noastre pe care le facem pentru ei. Rog pe Bunul Dumnezeu ca jertfa pe care ați închinat-o cu toții ridicării acestui paraclis să fie bine-primită în Împărăția lui Dumnezeu’, a spus IPS Pimen.
Părintele Dumitru Beșliu, parohul parohiei Pojorâta II, a mulțumit Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților pentru că a binecuvântat paraclisul construit ‘pentru a împrospăta comuniunea cu cei dragi ai noștri plecați în lumea veșniciei’.