Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit astăzi, 1 octombrie 2008, slujba de sfințire a noilor clopote ale Catedralei Patriarhale. La acest eveniment au participat, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Macarie, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, Preasfințitul Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, reprezentantul firmei Grassmayr pentru România, părinții consilieri și colaboratorii lor din cadrul Administrației Patriarhale. În cuvântul rostit cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat semnificația spirituală a clopotelor în tradiția Bisericii Ortodoxe Române și a evidențiat momentele aniversare: 350 de ani de la sfințirea Catedralei Patriarhale ( 1658) și 310 ani de la ridicarea clopotniței de la intrare ( 1698). Cele patru noi clopote pentru Catedrala Patriarhală au fost aduse în București în ziua de vineri, 26 septembrie 2008 și vor fi instalate în clopotnița ridicată de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, alături de unul dintre vechile clopote. Turnarea celor patru clopote, ce le vor înlocui pe cele vechi din clopotnița de pe Dealul Patriarhiei, a început, cu aprobarea și binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în luna iulie a acestui an.
Sfințirea noilor clopote ale Catedralei Patriarhale din București
