Demisolul Bisericii „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Constanța a fost astăzi, 10 octombrie, sfințit. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Cu acest prilej, au fost aduse, din Ucraina, moaștele Pruncilor uciși de regele Irod, ce vor rămâne în biserică, informează TRINITAS TV.
„Deși este un demisol este o biserică înaltă și spațioasă, aproape cât o catedrală. Cea de sus va fi cu mult mai mare. Iată, credincioșii au venit printre picăturile de ploaie și prin frig ca să ia parte la această sfințire, pentru că sfințirea bisericii înseamnă și îmbrăcarea credincioșilor care participă la acest moment întru sfințenie, întru bucurie duhovnicească, întru nădejdea vieții celei veșnice”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
În cadrul Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Constanța funcționează, într-un ansamblu de clădiri nou construit, un complex parohial, cuprinzând cameră mortuară, sală de prăznuire, camere pentru pelerini și bibliotecă.