Sfințirea cu aghiasmă a noii biserici a Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari

Duminică, 19 decembrie 2010, de la orele 9.00, Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va oficia sfințirea cu aghiasmă a noii biserici a parohiei Iancu Vechi-Mătăsari și Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Parohia Iancu Vechi-Mătăsari.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de corul pentru copii și tineret Symbol al Patriarhiei Române care, după Sfânta Liturghie, va susține un concert de colinde.

La eveniment au fost invitați reprezentanți ai autorităților locale, directorii și profesorii de religie de la școlile publice din parohia Iancu Vechi-Mătăsari, binefăcători și donatori care au contribuit la construirea și împodobirea noului lăcaș de cult.

Vechea biserică a parohiei a fost construită în anul 1775 de o familie de credincioși în timpul domniei lui Alexandru Ipsilante și a mitropolitulul Grigore al II-lea. Cutremurele din anii 1977, 1986 și 1990 au afectat structura de rezistență a bisericii, astfel încât a fost imperios necesară consolidarea structurii de rezistență. În ziua de 4 aprilie 2000, din cauza unei erori de execuție a lucrărilor de consolidare a fundației, biserica a fost deteriorată iremediabil. Fundația din zidărie s-a deplasat spre exterior și a distrus aproape în întregime peretele de sud, bolta de acoperiș a pronaosului s-a prăbușit, turla de lemn de deasupra cafasului s-a rupt, iar balconul de lemn a fost smuls din pereții în care era ancorat. În urma expertizei tehnice realizată de către reputatul specialist domnul inginer Anatolie Cazacliu, s-a ajuns la concluzia că biserica nu mai poate fi salvată, ci trebuie demolată și construită una nouă.

Noul lăcaș de cult al parohiei Iancu Vechi-Mătăsari a fost construit între anii 2004-2009 prin strădania părintelui profesor universitar Constantin Cornițescu, cu sprijinul financiar al Primăriei Sectorului 2 și a numeroși credincioși din parohie. În anul 2008, a fost dat în folosință subsolul bisericii, iar în ultimele șase luni au fost realizate ultimele finisaje, urmând ca din primăvara annului 2011 să înceapă lucrările de pictură ale noii biserici.

După aproape 11 ani în care sfintele slujbe au fost săvârșite în spații inadecvate (într-o baracă metalică până în 2008 și la demisolul noului lăcaș de cult în ultimii doi ani), sfințirea cu aghiasmă a noii biserici și oficierea primei Liturghii reprezintă un moment deosebit și un dar de la Dumnezeu la sărbătoarea Nașterii Domnului 2010 pentru comunitatea de credincioși a parohiei Iancu Vechi-Mătăsari.

Comentarii Facebook


Știri recente