Sfințirea Centrului „Mia Casa” din Bârnova, pentru copii cu posibilități materiale reduse

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat, în a treia zi de Paști, Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. Nicolae” – Domnesc din Iași. În aceeași zi, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a sfințit Centrul „Mia Casa” – Inculeț din localitatea Bârnova, județul Iași.

Zeci de credincioși au participat la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan la Biserica „Sf. Nicolae” – Domnesc din Iași, în ultima zi de Paști. La finalul slujbei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a arătat că, din noaptea Sfintelor Paști, Învierea Domnului se prelungește în viața noastră. „Evanghelia de astăzi (n.r. – marți) ne învață cum poate omul să prelungească taina Învierii în viața sa. Cei doi ucenici din Evanghelie, Luca și Cleopa, L-au descoperit pe Hristos la frângerea pâinii, adică la sfânta și dumnezeiasca Liturghie, la împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. În cadrul Sfintei Liturghii, noi ne împărtășim cu Hristos Cel mort și înviat. Învierea în viața noastră o prelungim și prin rugăciune, iar rugăciunea prin care Învierea lui Hristos se prelungește în viața noastră este o stare de fiecare clipă. Taina Învierii se prelungește în inima noastră prin dragoste, care implică iertare, răbdare, îngăduință și, mai presus de toate, sacrificiu. Cu cât iubești mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai mult Îl cunoști. Cu cât mai mult Îl cunoști, cu atât mai mult suferi pentru El. Cu cât suferi mai mult pentru Dumnezeu, cu atât ai mai multă mângâiere și bucurie sufletească”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

După slujba Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Teofan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit Centrul „Mia Casa” – Inculeț din comuna Bârnova, care funcționează în conacul familiei Inculeț. Centrul are în grijă copii ce provin din familii cu posibilități materiale reduse din comuna Bârnova și a fost amenajat la inițiativa Fundației „Mia Casa” din Norvegia, care a început în anul 2006 demersurile și investițiile pentru realizarea centrului numit „Mia Casa”. După slujba de sfințire, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a adresat un cuvânt tuturor celor prezenți. „Să-i binecuvânteze Dumnezeu pe copii și să se simtă aici ca în casa lor. Dumnezeu să răsplătească tuturor acelora care au făcut posibilă această lucrare. Să-L rugăm pe Dumnezeu să-i ocrotească pe acești prunci și pe toți cei care vor lucra în acest așezământ”, a menționat Înaltpreasfinția Sa.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel despre cutremurul din Turcia și Grecia. Mesaj de solidaritate adresat Patriarhului Ecumenic

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat durerea față de pierderile suferite de Grecia și Turcia în urma cutremurului produs vineri. Preafericirea Sa a transmis un mesaj de solidaritate, adresat Patriarhului Ecumenic Bartolomeu: Sanctităţii Sale Bartolomeu…