La Râmnicu Vâlcea, în zona Troianu, a fost sfințit sâmbătă, 30 aprilie, începând cu orele 10:00, „Centrul de Expoziții și Evenimente Sofianu„, inaugurarea centrului având loc în după amiaza zilei de 29 aprilie, informează arhiram.ro.
La eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care au oficiat slujba de sfințire a Centrului Expozițional. După slujba de sfințire Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim a ținut un cuvânt prilej cu care i-a felicitat pe toți cei implicați în acest amplu proiect și le-a urat sărbători fericite. La finalul evenimentului au fost rostite scurte alocuțiuni de către gazda manifestării, domnul Nicolae Sofianu, și de către cei invitați, după care a fost vizitat Centrul Expozițional.