Sfințirea cea Mare a Apei la Catedrala patriarhală

Întreaga Biserică Ortodoxă sărbătorește mâine, 6 ianuarie, Botezul Domnului nostru Iisus Hristos în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, în toate bisericile parohiale sau mănăstirești se face Sfințirea cea Mare a Apei, așteptată de toți credincioșii. Tot în ziua Bobotezei, în unele eparhii se urmează tradiția aruncării în apă a crucii.

La Catedrala patriarhală, slujbele dedicate praznicului Botezului Domnului nostru Iisus Hristos încep chiar din această dimineață, când de la ora 7:00 este săvârșită slujba Ceasurilor Împărătești. ‘Ceasurile Împărătești se săvârșesc numai de trei ori pe an: în Ajunul Crăciunului, acum, în Ajunul Bobotezei, și în Vinerea cea Mare din Săptămâna Patimilor. Acestea se numesc ‘împărătești’ pentru că odinioară, mai ales la Constantinopol, participa însuși împăratul la săvârșirea lor. Împăratul Imperiului Bizantin lectura o parte din psalmii din rânduiala acestor Ceasuri. Ele se numesc împărătești, atât pentru că sunt săvârșite înaintea unui praznic împărătesc, dar și pentru că la această slujbă participau împăratul și toată curtea imperială. Era, așadar, un eveniment important nu doar pentru Biserică, ci și pentru întreg imperiul’, a declarat părintele arhim. Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, după cum ne informează Ziarul Lumina.

După Ceasuri va urma Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, urmată de Sfințirea cea Mare a Apei, după rânduiala lăsată de Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe.

‘Se știe că Agheasma Mare sau Sfințirea cea Mare a Apei se săvârșește de două ori pe an, pe 5 ianuarie, în Ajunul Botezului Domnului, și în ziua praznicului Bobotezei’, a mai adăugat părintele arhim. Timotei Aioanei. După sfințirea apei, preoții slujitori de la Catedrala patriarhală vor merge cu agheasmă la Reședința patriarhală și la spațiile din jurul catedralei, pentru a binecuvânta, conform datinii, toate așezămintele Administrației Patriarhale. De asemenea, în această seară, începând cu ora 16:00, vor fi săvârșite slujba Pavecerniței Mari și Litia.

Programul slujbelor în ziua Botezului Domnului

‘În ziua praznicului Botezului Domnului, slujitorii de la Catedrala patriarhală vor săvârși Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, cu rânduiala Sfințirii celei Mari a Apei. La slujbă va fi prezent și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de soborul catedralei. Credincioșii care vor veni la Catedrala patriarhală vor primi Agheasma Mare, pentru a o duce în casele lor sau ale apropiaților, Patriarhia punând la dispoziție, ca de obicei, 12 vase mari cu apă sfințită, cu o capacitate totală de câteva tone, o cantitate suficientă pentru fiecare dintre credincioși’, a spus părintele arhim. Timotei Aioanei, care a adăugat și câteva cuvinte lămuritoare despre Agheasma Mare, care se sfințește doar de Bobotează: ‘Se știe că această agheasmă se înmulțește. O picătură de Agheasmă Mare pusă într-un butoi de apă face ca toată apa să se sfințească, după cum și mărturisim, prin cântare, în debutul slujbei de Sfințire a Apei, că, ‘astăzi, firea apelor se sfințește’, deci întreaga fire a apelor. De aceea există peste tot în lumea ortodoxă obiceiul de a merge la marginea râurilor a fluviilor sau chiar a mărilor, pentru a sfinți apa’.

În unele eparhii, de regulă în cele de la malul Dunării sau al Mării Negre, există tradiția ca episcopul locului sau un preot să arunce crucea în ape, iar oamenii cu evlavie se aruncă pentru a o recupera și pentru a o aduce înapoi preotului sau episcopului care a aruncat-o, pentru a primi binecuvântare.

Comentarii Facebook


Știri recente