Sfințirea catedralei Nașterea Maicii Domnului din Gura Humorului

Noua catedrală „Nașterea Maicii Domnului” din Gura Humorului va fi sfințită, duminică, 21 august 2011. Slujba va fi oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un important sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Biserica a fost ridicată în special prin contribuția credincioșilor din parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate. Timp de 16 ani, aceștia au susținut financiar cea mai mare parte a lucrărilor de construcție și pictură, a mărturisit părintele paroh Mircea Nuțu pentru Radio TRINITAS.

„Considerăm catedrala, pe care am ridicat-o prin contribuția credincioșilor și cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Pimen, un izvor de mântuire”, a precizat părintele paroh.

Piatra de temelie a fost așezată în anul 1994, în data de 23 octombrie de către Chiriarhul Eparhiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen.

Din anul 1995, când au început lucrările de construcție, până în anul 1998, s-a ajuns la cota zero, însă, potrivit părintelui paroh, din cauza lipsei de fonduri a existat o pauză până în anul 2001.

Apoi începând cu anul 2001, „cu ajutorul celor de bună credință am primit fonduri și, împreună cu credincioșii, prin contribuția lor am reușit ca în patru ani să o înălțăm, apoi a urmat acoperișul, iar din 2007 au urmat lucrările de pictură ce au durat patru ani de zile. Am avut înțelegere mare de la credincioșii parohiei sfinții Împărați Constantin și Elena”, a mai precizat părintele Mircea Nuțu.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va ajunge vineri seară la Suceava, de unde se va deplasa la Gura Humorului.

Comentarii Facebook


Știri recente