Spitalului de neuropsihiatrie din localitatea Mocrea, județul Arad are de astăzi, 21 mai, un lăcaș de închinare. Arhiepiscopul Aradului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a sfințit, în această dimineață, capela închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena.
Mai multe informații a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Mircea Bupte, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului: „Slujba de sfințire a venit la doar zece luni de la punerea pietrei de temelie a acestei biserici. Un merit deosebit îl are doamna director a spitalului, Monica Pele împreună cu familia și alți credincioși care au contribuit la ridicarea și înfrumusețarea acestui locaș de cult. A fost un motiv de îndoită bucurie pentru toți angajații spitalului și pentru marea majoritate a celor care sunt îngrijiți aici de către personalul medical, precum și de preotul cu slujire misionar-caritativă care în tot acest răstimp a căutat să descopere acele surse financiare prin care să se finalizeze lucrările acestei sfinte biserici”.