Sfințirea Capelei Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din filia Praporgescu, Protopopiatul Niculițel

Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii a oficiat în Duminica a XXX-a după Rusalii, slujba de sfințire a Capelei cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din filia General Praporgescu aparținătoare de Parohia Mircea Vodă, din Protopopiatul Niculițel, informează episcopiatulcii.ro.

Construită în anul 1990 în casa unui sătean, capela a fost restaurată în ultimul timp și înzestrată cu cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe.

După slujba de sfințire a fost săvârșită Sfânta Liturghie la care au participat credincioșii din localitate, precum și autoritățile locale.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Visarion a tâlcuit celor prezenți pericopa evanghelică a duminicii, arătând importanța păzirii poruncilor sfinte, dar și a milosteniei, în urcușul duhovnicesc spre desăvârșire al fiecărui creștin: „Păzind poruncile cuprinse în Sfânta Evanghelie, străduindu-ne să ne asemănăm lui Dumnezeu în bunătate, iubire și milostenie vom putea urca și noi pe treptele ce duc spre viața de veci, și să fim bineplăcuți Lui dar și semenilor noștri”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotesit întru sachelar pe părintele paroh Teodor Lucian, conferind și Acte de apreciere celor implicați în restaurarea acestei Capele. Preasfinția Sa a dăruit de asemenea un rând de veșminte preoțești pe seama acesteia.

Capela din filia General Praporgescu a fost amenajată îndată după Revoluție prin strădania părintelui arhim. dr. Modest Zamfir pe atunci preot la Parohia Mircea Vodă din cuprinsul Episcopiei Tulcii.

A fost prima liturghie arhierească săvârșită în această Capelă, nefiind sfințită de arhiereu, ci doar binecuvântată de un sobor de preoți.

Comentarii Facebook


Știri recente